Viața lui Constantin răpusă în Italia de un infarct. S-a prăbușit la pământ în mijlocul străzii și nu era nimeni în preajmă să-l ajute

„A ieșit dimineața devreme după ce a băut o cafea, ca de obicei, cu zâmbetul pe buze și multă poftă de viață. Zece minute mai târziu, nu mai era printre noi.”

Dramaticele cuvinte aparțin unei românce din Italia care, în urmă cu câteva zile, l-a pierdut pe cel care avea să-i devină soț într-o bună zi.

Constantin Crețu, în vârstă de 38 de ani și de naționalitate română, locuia de 11 ani în cartierul Ostia, situat pe litoralul capitalei italiene, și lucra ca zidar.

În jurul orei 08:00 din dimineața zilei de duminică, 6 februarie 2022, trupul său a fost găsit fără viață pe trotuarul de pe via Vasco da Gama, se relatează pe site-ul televiziunii locale Canale Dieci.

Cel care a făcut tragica descoperire a fost proprietarul unui magazin chinezesc din acea zonă, care a solicitat imediat ajutoare medicale la fața locului. Din nefericire, paramedicii nu au putut face altceva decât să constate decesul conaționalului nostru.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit sursei citate, Constantin a suferit un atac de cord și s-a prăbușit la pământ. În acel moment, însă, nu se afla nimeni în preajma sa pentru a-i oferi un minim de ajutor, viața scurgându-se astfel din corpul tânărului bărbat în numai câteva minute.

Trupul neînsuflețit al românului nostru se află din acea zi la Institutul de Medicină Legală „La Sapienza” în așteptarea repatrierii.

Locul în care corpul neînsuflețit al românului nostru a fost găsit. Foto: canaledieci.it
Distribuie acest articol