Viața unei românce din Italia, sfârșită brusc pe o margine de stradă, la numai 39 de ani

O româncă în vârstă de 39 de ani, rezidentă la Viterbo (Lazio), a fost victima unui accident la intersecția șoselei care duce la Belcolle. Conaționala noastră mergea pe marginea drumului când a fost lovită de un scuter condus de un tânăr de 17 ani. Femeia a murit pe loc, precizează Corriere di Viterbo.

Se numea Paula Lăcrămioara Gherman și locuia de mai mulți ani la Viterbo. Ieri seară, miercuri, 3 august, se deplasa de-a lungul șoselei numită Sammartinese, când, în apropierea intersecției spre Belcolle a fost lovită de un scuter pe care se afla un tânăr rezident în aceeași localitate ca și ea.

La locul accidentului a sosit o ambulanță, dar personalul sanitar, după ce a încercat toate manevrele de resuscitare, nu a putut face altceva decât să constate decesul victimei.

Cercetările sunt încredințate Poliției rutiere care a deschis o anchetă cu privire la dinamica accidentului și a responsabilității celui care a provocat tragedia. Din primele verificări a rezultat că femeia ar fi fost lovită în timp ce se afla aproape pe trotuar. Impactul a fost atât de violent încât a fost aruncată la câțiva metri distanță. În contact cu asfaltul probabil s-a lovit la cap, o contuzie posibil letală, dar acest lucru rămâne de confirmat după efectuarea autopsiei.

Accidentul s-a produs pe o porțiune de drum neiluminată corespunzător. Potrivit primelor investigații, băiatul nu ar fi putut să vadă femeia care se afla pe stradă și, prin urmare, ar fi lovit-o fără să-și dea seama măcar de ce se întâmplă. Problema iluminatului slab pe acea porțiune de drum a fost semnalată de mai multe ori și a reprezentat cauza altor accidente dramatice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol