Viața unei tinere românce din Italia spulberată într-un dramatic accident cu motocicleta

Ceea ce trebuia să fie o plimbare relaxantă cu motocicletele pentru două prietene din Italia, s-a transformat în tragedie după ce o tânără româncă în vârstă de numai 25 de ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de 16 aprilie 2022.

Alexandra Alexei și prietena ei, relatează publicația locală La Provincia di Cremona, circulau în jurul orei 11:00 de astăzi cu motocicletele lor – o Yamaha R3 românca și o Honda cealaltă tânără – pe fosta stradă statală Paullese.

Alexandra Alexei, 25 de ani, moartă într-un dramatic accident rutier cu motocicleta. Foto: laprovinciacr.it

Trecând pe lângă sediul societății comerciale Cardificio Italiano din Vaiano Cremasco, provincia Cremona din Lombardia, motociclista româncă a ajuns pe o porțiune de asfalt cu denivelări, într-o zonă în care limita de viteză este de 110 km/h.

Parapetul metalic de care motocicleta româncei s-a izbit. Foto: laprovinciacr.it

Potrivit sursei citate, tocmai aceste denivelări ar fi făcut-o pe tânăra de 25 de ani să piardă controlul motocicletei și să se lovească de parapetul de oțel amplasat pe marginea străzii.

Motocicleta pe care conaționala noastră circula. Foto: laprovinciacr.it

Prietena româncei noastre a privit neputincioasă la cele întâmplate, s-a oprit și a solicitat imediat ajutor, dar personalul medical de pe ambulanță intervenit la locul tragediei nu a mai putut face nimic pentru a salva viața Alexandrei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Prietena româncei, îndurerată după tragicul accident în care Alexandra și-a pierdut viața. Foto: laprovinciacr.it

La fața locului s-au prezentat și carabinierii și procurorul de serviciu pentru investigațiile de rigoare, trupul neînsuflețit al tinerei fiind apoi transferat la morga spitalului Maggiore din Crema pentru ulterioare investigații, dacă va fi cazul.

Alexandra Alexei, mai transmit sursele locale, era rezidentă în localitatea Montodine din provincia Cremona, iar familia ei locuiește în Castelleone, aceeași provincie.

Distribuie acest articol