Vicenza – beat la volan, rămâne blocat cu camionul sub un pasaj. Permis de conducere suspendat pentru un șofer român

Un șofer român rezident în Italia, în localitatea Rossano Veneto, în vârstă de 37 de ani, a rămas fără permis de conducere în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 iunie 2017, după ce a rămas blocat cu camionul sub un pasaj superior de pe Strada Provincială 29, în localitatea Bolzano Vicentino din provincia Vicenza.

Potrivit presei locale, un trecător a raportat polițiștilor din localitate, la puțin timp după miezul nopții, faptul că un camion, compus din cap tractor și o semiremorcă înaltă de 4 metri, a rămas blocat sub un pasaj superior unde limita de înălțime este de 3,30 metri.

Camionul blocat sub pasaj – Sursa foto: IlGiornaleDiVicenza.it

În urma intervenției agenților de poliție, camionul a fost mutat în afara carosabilului, nu înainte, însă, de a stabili că responsabilitatea aparține în totalitate șoferului român care nu a respectat semnele de circulație predispuse în zonă.

Mai mult, fiind supus testului pentru alcool, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie în sânge de trei ori mai mare decât limita prevăzută de lege, care este de 0,5 miligrame pe litru de sânge.

Șoferului român i s-a suspendat permisul de conducere iar camionul a fost recuperat de firma pentru care acesta lucra și care este proprietară.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reamintim pe această cale că în Italia se aplică următoarele sancțiuni pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului:

  • conducere cu o alcoolemie cuprinsă între 0,5 și 0,8 mg/l:
    • amendă de la 500 la 2000 de euro;
    • suspendarea permisului de conducere de la 3 luni la 6 luni.
  • conducere cu o alcoolemie cuprinsă între 0,8 și 1,5 mg/l:
    • amendă între 800 și 3200 de euro;
    • închisoare până la 6 luni;
    • suspendarea permisului de conducere de la 6 luni la un an.
  • conducere cu o alcoolemie de peste 1,5 mg/l:
    • amendă de la 1.500 de euro la 6.000 de euro;
    • închisoare de la 6 luni la un an;
    • suspendarea permisului de conducere de la 1 an la 2 ani;
    • sechestru preventiv al autovehiculului;
    • confiscare autovehiculului (cu excepția când acesta aparține unei alte persoane).

Permisul de conducere este anulat întotdeauna, atunci când:

  • infracțiunea a fost comisă de un șofer de autobuz sau șoferul unui autovehicul destinat transportului de mărfuri, mai mare de 3,5 tone;
  • șoferul comite mai multe infracțiuni într-o perioadă mai scurtă de 2 ani;

Pedepsele prevăzute de articolul 186, punctul 2 și articolul 186 bis, punctul 3, din Codul Rutier italian sunt dublate atunci când șoferul se află în stare de ebrietate și provoacă un accident stradal.

Distribuie acest articol