VIDEO | Furtuni și grindină în Italia, parbrizele a zeci de mașini au fost sparte pe autostrada A1

O puternică furtună a lovit zona de vest a provinciei Parma din Emilia-Romagna în cursul după-amiezii de astăzi, 26 iulie 2021, relatează ziarul La Repubblica.

Ploaia, grindina și vântul puternic au provocat pagube considerabile într-o zonă care pornește de la râul Po, în localitatea Salsomaggiore Terme, trece prin Colorno, San Polo di Torrile și ajunge până la Fidenza.

Pe rețelele de socializare au fost publicate imagini cu gheață de dimensiuni exagerate. Foto: La Repubblica

Acoperișurile unor clădiri au fost smulse de rafalele de vânt, țiglele de pe sute de case au fost trântite la pământ, iar grindina a avariat zeci de mașini pe autostrada A1.

Parbrizele și caroseriile mașinilor au fost cele ai afectate de grindină și unele mașini s-au tamponat chiar. Multe autoturisme avariate s-au oprit, în coloană, în special pe sensul de mers spre Milano, lângă Fidenza.

„În jurul orei 15:00 – a precizat edilul orașului Fidenza, Andrea Massari – o tornadă a lovit unele zone din Fidenza, inclusiv centrul istoric. Poliția locală, forțele de ordine intervin în diferite puncte pentru a asigura siguranța rutieră și a cetățenilor. În centrul istoric acoperișul unei clădiri a fost distrus complet și mai multe bucăți de PAL, chiar mari, sunt acum împrăștiate în diferite părți ale centrului istoric, în special pe via Cavour. Multe structuri private, scaune, mese, prelate sunt deteriorate…”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol