VIDEO: Roma – cetățean român oprește un jaf într-o farmacie și pune infractorul pe fugă.

S-a întâmplat într-o farmacie din via della Magliana din Roma, unde un cetățean italian de 45 de ani, T.M., rezident în Roma și abia ieșit de mai puțin de un an din închisoare pentru diferite jafuri în farmacii, s-a întors să jefuiască una dintre aceleași farmacii pe care a jefuit-o cu 9 ani în urmă.

Nu este primul jaf executat de când a ieșit din închisoare, conform ziarului online Roma Today acesta a mai jefuit în ultimul an câteva supermaket-uri și farmacii, însă în farmacia din via della Magliana a avut ghinionul să dea peste un client român, foarte curajos, care în numai câteva secunde a reușit să demascheze infractorul și să-l pună pe fugă, oferind astfel polițiștilor o pistă foarte clară în privința identității jefuitorului.

Așa cum se poate vedea și de pe imaginile camerelor de supraveghere din farmacie, conaționalul nostru a intervenit în grabă, luând prin surprindere jefuitorul și riscând propria viață l-a trântit la pământ, l-a demascat și apoi l-a pus pe fugă. Datorită acestui gest curajos, așa cum au recunoscut și anchetatorii din acest caz, infractorul a fost identificat și arestat ieri, acesta recunoscându-și imediat fapta.

Distribuie acest articol