VIDEO | Un român întors în țară din Italia acuză polițiștii că l-au bătut fiindcă nu a respectat măsura autoizolării

Florin Stoian, un bărbat de 34 de ani din satul Brăilești, comuna buzoiană Pârcov, care s-a întors recent din Italia și a fost supus măsurii de autoizolare la domiciliu, îi acuză pe polițiștii din comună că l-au bătut după ce l-au surprins încălcând măsura menționată mai sus. Polițiștii susțin însă că au fost nevoiți să recurgă la forță deoarece bărbatul a devenit violent și i-a amenințat cu un pistol cu aer comprimat.

Potrivit stiridebuzau.ro, momentul în care Stoian a fost arestat de polițiști a fost înregistrat cu telefonul de fratele mai mic al bărbatului, iar în filmare se poate vedea cum unul dintre agenții de poliție îi ia telefonul acestuia. Același agent este acuzat că a luat telefonul la postul de poliție și apoi l-a obligat pe proprietar să șteargă filmarea din memoria dispozitivului, dar fișierul video nu s-a șters permanent.

Conform celor relatate de rudele bărbatului arestat, acesta s-a întors din Italia în urmă cu câteva zile și trebuia să stea în izolare la domiciliu timp de două săptămâni, dar a părăsit locuința pentru a merge cu mașina în comuna Pârscov, unde a fost observat de polițiști.

„S-a întors pe data de 25 din Italia, trebuia sa rămână în carantină acasă timp de 14 zile dar el fiind singur a ieșit sa facă câteva cumpărături. Luni, în jurul orei 17.00, poliția l-a urmărit și în loc să-i dea o amendă, după regulament, l-au dus la secția Pârscov unde l-au bătut”, a declarat Manuela Hornea, sora bărbatului, pentru sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Stoian a fost reținut la secția de poliție timp de câteva zeci de minute, apoi a fost preluat de o ambulanță care l-a transportat inițial la un centru de carantină din Sărata Monteoru unde a fost respins pentru că acuza dureri la picioare și coloana vertebrală. Ulterior, bărbatul a fost dus la Spitalul de psihiatrie Săpoca, iar în cele din urmă a ajuns la secția Urgențe a spitalului județean Buzău unde a fost internat în secția de Boli Infecțioase deoarece era suspec de infecție cu coronavirus.

„L-a dus cu ambulanța la spitalul Săpoca dar acolo nu l-au primit, bineînțeles, după ce l-au văzut bătut și l-au dus la Urgențe, în Buzău. A ajuns la spital cu fractură de picior și trei coaste rupte. Fratele meu a greșit că a ieșit dar nu merita să-l omoare cu bătaia. Polițiștii nu aveau nicio măsură de protecție, în condițiile în care fratele meu avea masca în mână, după cum se vede și în filmuleț. Este un abuz și îi vom acționa în judecată”, a mai adăugat sora lui Florin.

Reprezentanții IPJ Buzău susțin însă că agenții de poliție din comuna Pârscov au fost nevoiți să folosească forța asupra bărbatului de 34 de ani deoarece acesta i-a amenințat cu un pistol cu aer comprimat. În plus, polițiștii susțin că pe numele lui Florin Stoian există de asemenea o sesizare din partea unui tânăr pe care l-ar fi amenințat cu bătaia, aspect negat ulterior de familia acestuia.

„În data de 26 mai, polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 26 de ani, din Pârscov, cu privire la faptul că un cunoscut în vârstă de 34 de ani îi adresează în mod repetat amenințări cu acte de violență. Polițiștii au oprit în trafic autoturismul cu care se deplasa bărbatul de 34 de ani, iar în urma discuțiilor purtate cu polițiștii acesta a devenit agresiv, împrejurare în care s-a procedat la imobilizarea și conducerea acestuia la sediul poliției”, a transmis Ane-Mari Vrapciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău.

Potrivit Poliției Buzău, Stoian a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru zădărnicirea combaterii bolilor și s-a ales cu dosar penal pentru amenințare. Polițiștii au intrat și ei în atenția conducerii IPJ, pentru a afla dacă au apelat justificat la forță sau au săvârșit un abuz.

Distribuie acest articol