VIDEO: Taranto – mărturia românilor exploatați și bătuți de „caporali”. „Munceam chiar și 17 ore pe zi și banii îi ținea el”

Un interviu al reporterilor de la ziarul online La Repubblica, publicat ieri, 25 februarie 2017, arată mărturia a doi dintre muncitorii români ținuți la muncă în condiții inumane, de sclavie, printre șobolani, fără servicii igenice și fără a fi plătiți, pe terenurile agricole din localitatea Ginosa, provincia Taranto.

Declarațiile conaționalilor noștri sunt cutremurătoare: salarii de 4 euro pe oră la un program de 17 ore de muncă pe zi și în final nici măcar nu au fost plătiți, locuiau 30 de persoane într-o baracă unde aveau curent foarte rar și erau constrânși să facă duș cu apă rece și câte 5-6 persoane împreună, șobolani care le mâncau mâncarea și multe altele.

Erau obligați să lucreze și când erau bolnavi, cu febră, și cine îndrăznea să se revolte împotriva „caporalului” era bătut. Unul dintre muncitori a fost chiar amenințat cu moartea, punându-i-se o foarfecă la gât.

Vă invităm să vedeți interviul complet al jurnaliștilor de la Repubblica în limba italiană, cu traducerea în limba română mai jos.

Repubblica: 30 de persoane într-o baracă despre care voi spuneți că era o cocină de porci. Sunteți șase persoane care ați decis să denunțați condițiile în care ați trăit luni de zile.

Muncitor 1: Condițiile de acolo erau, să spunem, pentru animale, dar nici măcar animalele nu le poți trata în acest mod. Dormeam 30 de persoane în 3 camere. La duș, erau șase dușuri, trebuia să intrăm 5-6 persoane deodată pentru a face duș, pentru că el (n.r. caporalul) spunea că trebuie să economisim apă. Lumină nu aveam aproape deloc, sărea siguranța, apa rece, stăteam chiar și 5-6 zile fără să facem duș fiindcă nu aveam nici măcar timp, ajungeam prea târziu acasă, la 11-12 noaptea. Foarte aproape de camera unde stăteam eu era o cocină de porci care puțea de necrezut, nu puteam nici măcar să deschidem fereastra fiindcă mirosul urât era prea puternic.

Repubblica: Acolo, s-a întâmplat o dată să pregătești pâinea și să găsești șobolani în farfurie?

Muncitor 1: Da, am pregătit pâinea seara și dimineața, când m-am dus s-o iau pentru a-mi pregăti sandwich pentru la muncă, am găsit un șobolan enorm, și în final am zis „nu, nu o mai iau cu mine”.

Repubblica: Pentru a locui în acel loc voi plăteați până la 120 de euro pe lună, plus bani reținuți pentru țigări. Cât munceați?.

Muncitor 2: Munceam chiar și 17 ore pe zi și acești bani îi ținea el (n.r. caporalul) mereu. Ne dădea, să zicem, 50 de euro la fiecare 10-15 zile. Făceam cumpărături dar de 50 de euro, nu cred că puteam face multe… era o socoteală bună pentru el.

Repubblica: Patru euro pe oră salariul, zi de zi, fără concediu, fără odihnă, fără posibilitatea de a te opri. Câțiva dintre voi s-au simțit și rău, au fost duși la spital.

Muncitor 2: Da, da. Chiar și eu am fost răcit, am muncit așa, cu febră și cu răceală, zi de zi.

Repubblica: Banii, însă, voi îi cereați dar nu vi i-au dat niciodată?

Muncitor 2: Da, i-am cerut dar lui ne spunea mereu: „nu, zilele astea nu pot să-i iau”. Apoi a trecut timpul, am ajuns să avem două luni de când nu ne plătea.

Repubblica: Cine s-a revoltat ce i s-a întâmplat?

Muncitor 1: A fost bătut. Practic, doi băieți au fost bătuți, la o diferență de 4 zile unul de altul. Spunea „vreau să plec acasă, dă-mi banii”, și i s-a răspuns „îți arăt eu bani!”, și l-a bătut.

Repubblica: L-a amenințat chiar și cu o foarfecă.

Muncitor 1: Da, l-a amenințat cu o foarfecă și de toate. „Trebuie să taci din gură și gata”.

 

Repubblica: Chiar și mesajele pe care le-ați primit sunt mesaje de amenințare. Dumneavoastră ați fost insultat și vi s-a spus că sunteți un infam.

Muncitor 2: Normal, normal, toate mesajele pe care mi le-a trimis, pe Facebook sau în privat, m-a amenințat că să nu cumva să ne întâlnim pe stradă pentru că lui încă îmi poate face rău. Îmi spunea mereu că sunt o jumătate de om.

Repubblica: Voi ați insistat, însă, fiindcă salariul vă trebuie pentru a susține copii voștri care sunt în România și la un moment dat ați decis să-l denunțați.

Muncitor 1: Corect! Aveam nevoie de banii noștri și el nu voia să ni-i dea. „Ți-i dau când vreau eu fiindcă banii sunt ai mei”. „Dar banii noștri unde sunt?”. Asta a fost întrebarea și pentru asta ne-am revoltat.

Repubblica: Ați căutat pe internet pe cineva care să vă ajute?

Muncitor 1: Da. Când am ajuns unde ne-a lăsat, la stația din Porta Napoli, am scris pe Google „sfruttamento sul lavoro” și a apărut imediat site-ul CGIL.

Repubblica: Apelul vostru este destinat și celorlalți care se uită la acest video și care se regăsesc în aceleași condiții ce nu pot fi tolerate.

Muncitor 2: Normal. Eu vreau să le dau curajul de a lupta pentru drepturile lor, pentru viața lor, pentru condiții mai bune, să meargă înainte. Să nu accepte să fie sclavi sau să fie tratați în acest mod de către „caporali”. Să meargă înainte (denunțând), cum am făcut-o noi, trebuie să o facă și ei. Trebuie să aibă curaj.

Muncitor 1: Nu trebuie să vă fie frică, fiindcă dacă vă este frică, riscați chiar să muriți. E mai bine să ai curaj cinci minute, decât să fii mort pentru totdeauna. De asta e nevoie, e nevoie de mult curaj. Noi l-am avut și sperăm să rezolvăm.

În finalul interviului, jurnalista de la Repubblica se adresează secretarului general al CGIL Puglia, Pino Gesmundo, căruia îi cere detalii despre lupta sindicatelor contra „caporalilor” și contra sclavie.

„Sunt forme adevărate de sclavie care depășesc rușinea caporalilor. Puglia nu merită aceste situații, Puglia trebuie să reacționeze, de aceea invităm și asociațiile din teritoriu, acelea necorupte, să construiască împreună cu noi condițiile pentru a scoate Puglia din această rușine”, a declarat Pino Gesmundo.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!