VIDEO: Tată și fiu italieni arestați, cereau 1.000 de euro unor români drept „taxă de protecție”

Polițiștii din localitatea Gela, provincia Caltanissetta (Sicilia), au arestat doi cetățeni italieni, tată și fiu, care cereau suma de 1.000 de euro, „taxă de protecție”, unor cetățeni români rezidenți în aceeași localitate.

Giovanni Saluci, în vârstă de 68 de ani și fiul său, Antonino, de 29 de ani, au fost arestați pentru tentativă de șantaj în complicitate după ce doi cetățeni români i-au denunțat în luna septembrie 2018, pentru că italienii le cereau suma de 1.000 de euro pentru a-i „proteja”. Procuratura din Caltanissetta a delegat imediat o echipă a Poliției Judiciare de la Comisariatul de Poliție care a reconstruit cele denunțate de conaționalii noștri și au reușit să-i identifice pe cei doi infractori, care le cereau taxa de protecție în Piazza Langrange din localitate, așa cum se poate observa și în video de mai jos.

Nu este prima dată, însă, când Giovanni Saluci încearcă să șantajeze prin intimidare cetățeni români. Infractorul italian se află deja închis, în prezent, în penitenciarul din Enna, după ce a fost prins în flagrant în timp ce cerea aceeași „taxă de protecție”, în valoare de 150 de euro unei femei românce, în data de 27 octombrie 2018. Fiul său, Antonino, a fost închis și el în penitenciarul din Balate, după încheierea anchetei.

Distribuie acest articol