Italia: ploi torențiale, vânt și grindină în Sicilia. Vremea rea va cuprinde întreaga peninsulă

Furtuni puternice cu ploaie, vânt și grindină s-au abătut asupra Siciliei astăzi, sâmbătă, 2 octombrie, provocând inundații în orașul și provincia Palermo. Localitatea Termini Imerese a fost afectată în mod deosebit, informează Meteo Web.

Plouă torențial și în provincia Messina, iar furtunile urmează să se abată și asupra regiunii Calabria, urcând apoi spre regiunile nordice.

La Palermo și în localitățile din provincia străzile au fost inundate, iar la Termini Imerese două echipe de scafandri au intrat în acțiune și au intervenit pentru a elibera oamenii în interiorul mașinilor.

O grindină violentă a lovit localitatea Trabia, tot în zona Palermo.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Începând de mâine, duminică, 3 octombrie, condițiile meteorologice nefavorabile vor afecta diferite zone ale Italiei. Temperaturile vor fi în scădere, se vor înregistra ploi sub formă de aversă, vânt și pe alocuri grindină.

Cel puțin până vineri, 8 octombrie, condițiile meteorologice vor rămâne extrem de instabile în toată peninsula, avertizează meteorologii.

Distribuie acest articol