Vreme rea în Italia, 3 tornade pe coastele Siciliei care continuă să fie devastată de furtuni

Vremea rea continuă să facă dezastre în Sicilia, trei tornade s-au format astăzi în Selinunte, Bisacquino și Sciacca, iar peste Castellammare del Golfo și Castelvetrano a căzut grindina, relatează Meteo Web.

Furtuni, tornade, rafale de vânt și grindină, fenomene meteorologice extreme care continuă să lovească sectoarele vestice ale insulei, în timp ce temperaturile sunt cele pentru mijlocul iernii.

În prezent, se înregistrează temperaturi de + 12° C în Castellammare del Golfo, + 13° C în Partinico, + 14° C în Palermo, Trapani, + 16° C în Sciacca, Mazara del Vallo, Marsala, + 17° C Castelvetrano, Ribera.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După tornada din Selinunte, o altă tornadă a lovit Sciacca (Agrigento), ducând la trei numărul tornadelor care au avut loc astăzi în Sicilia. Una dintre tornade a lovit zona Bisacquino (Palermo) și Castelfiorito, provocând pagube: copaci doborâți, o structură avariată și pagube la plantațiile de măslini.

Printre pagubele produse de tornadă a mai fost distrusă o structură folosită ca depozit pentru mărfuri și unelte agricole. Mai mulți pomi fructiferi au fost doborâți la pământ, iar unele drumuri au fost blocate.

Ploile și furtunile vor continua să lovească Sicilia și în această seară, cu ploi abundente în sectorul central al insulei, între provinciile Caltanissetta și Enna. Însă, cele mai intense fenomene vor lovi Sicilia în prima parte a zilei de mâine, miercuri, 17 noiembrie, cu furtuni violente în sectorul central-estic al insulei.

Valul de vreme rea care a cuprins mai multe regiuni din Italia de câteva zile, în special Sardinia și Sicilia, nu arată niciun semn de atenuare. Va continua să plouă cel puțin până joi, anunță meteorologii. În următoarele ore, ploi abundente și vânturi puternice vor lovi regiunile adriatice, de la Emilia Romagna până la Molise și Campania, unde Protecția Civilă a emis cod galben până mâine la ora 23:59.

Distribuie acest articol