Cuneo – femeia română de 43 de ani călcată de tren în gara din Trinità se numește Angelica Rotaru.

”Locuia aici de mai bine de zece ani. Era bine integrată și mulți o apreciau pentru bunătatea și respectul de care dădea dovadă”, spune primarul din localitatea Trinità, provincia Cuneo, despre conaționala noastră de 43 de ani, Angelica Rotaru, care a fost ucisă de tren în gara de la Trinità, în dimineața zilei de vineri, 13 ianuarie, 2017.

”Sunt șocată de această tragedie. Angelica era o femeie specială care știa să se facă apreciată în localitate și era foarte fericită în aceste zile pentru că tocmai terminase cu mutatul în casa cea nouă, tot în localitatea Trinità. Un vis care devenise realitate pentru ea și pentru iubita sa familie”, a adăugat prietena Angelicăi Rotaru, Lucia Panero.

Angelica Rotaru – Sursa foto: LaStampa.it

Se afla în gara din Trinità, în acea zi, pentru a ajunge la Fossano, unde ar fi urmat să se supună unei vizite medicale, dar frica de a ajunge cu întârziere ar fi făcut-o pe Angelica să comită această imprudență de a traversa liniile de tren pentru a prinde trenul, scrie ziarul La Stampa.

Angelica își cumpărase bilet dar era în întârziere, motiv pentru care a decis să traverseze liniile de tren, în loc să folosească pasarela, pentru a ajunge la linia de unde trenul spre Fossano se pregătea să pornească, decizie care s-a dovedit a fi fatală. Chiar în acel timp sosea în viteză trenul regional rapid care se îndrepta spre Ventimiglia și care nu avea oprire nicicum în acea stație, iar conaționala noastră nu a reușit să-l vadă venind, fiind lovită în plin de acesta, provocându-i decesul pe loc.

O scenă teribilă care i-a șocat nu doar pe pasagerii din trenul spre Ventimiglia, care au fost constrânși să coboare din tren și au fost transportați pe restul parcursului cu un autobuz, dar și pe carabinierii și agenții de la poliția feroviară care au anchetat cazul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dar cei mai șocați, cu siguranță, au rămas soțul și fiul Angelicăi Rotaru, care au rămas îndurerați în urma acestei tragedii. Alături de ei, la fel și locuitorii din Trinità unde Angelica era foarte cunoscută și unde, împreună cu soțul, care lucrează ca zidar, și fiul, care este student, își cumpărase o casă.

Distribuie acest articol