Accident mortal la Ardea, Lazio: tânăr român de 34 de ani decedat pe loc, scos cu dificultate din mașină de către pompieri

O altă stradă, un alt accident cu consecințe tragice pentru un tânăr român de 34 de ani, rezident la Ardea, provincia Roma.

Dacă ieri după-amiază, la Foggia, George Traian, un tânăr român de 29 de ani a murit după ce a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a răsturnat de mai multe ori, aseară, puțin după ora 21.30 a fost rândul unui alt român, în vârstă de numai 34 de ani, să se sacrifice pe străzile italiene pierzându-și viața la Ardea, în via Severiana (via Laurentina), lângă intersecția cu Via Radiofaro. Numele victimei nu a fost dat încă publicității.

În teribilul accident au fost implicate trei autoturisme, iar impactul a fost atât de puternic încât unii cetățeni care locuiesc în zona respectivă au declarat că au auzit “un zgomot atât de puternic de părea că a explodat o bombă!”

Imagine de la locul accidentului.

Conaționalul nostru a decedat pe loc iar pentru a-l scoate dintre rămășițele mașinii, care a fost complet distrusă, a fost necesară intervenția pompierilor care au tăiat partea de sus a autoturismului.

Din fericire, condițiile celorlalți răniți nu sunt grave.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Carabinierii companiei Anzio, care au intervenit la fața locului, au deschis o anchetă pentru a putea stabili dinamica accidentului. Au fost prezenți și pompierii unității din Pomezia, ne informează ilcorrieredellacitta.it

Distribuie acest articol