Carabinierii din localitatea Agropoli, provincia Salerno, conduși de căpitanul Francesco Manna, au arestat în cursul dimineții de miercuri, 8 august 2018, asistentul medical de la o clinică privată de renume din localitate, acuzat că ar fi violat o pacientă româncă în baia salonului unde aceasta era internată, relatează La Città di Salerno.
Lenuța T., în vârstă de 55 de ani și rezidentă în Italia de 15 ani, declara acum o lună că a fost constrânsă să suporte o violență sexuală în timpul spitalizării sale, din partea unui lucrător socio-sanitar, angajat al unității respective, unitate care apoi a încercat să ascundă ceea ce s-a întâmplat.
După două zile de la viol, în momentul când românca a fost demisă din unitatea sanitară respectivă, a mers la secția de urgență a spitalului din Agropoli unde a fost vizitată de un medic ginecolog. Medicului și lucrătorilor sanitari de acolo le-a spus întreaga poveste iar asupra cazului au fost informați carabinierii companiei locale.
„A intrat în salonul meu” – povestea atunci femeia – „cu scuza că vrea să îmi deschidă televizorul. Apoi s-a întors și mi-a adus niște șervețele de hârtie pe care le-a dus în baie, unde m-a chemat spunându-mi că trebuie să îmi arate ceva. Când am intrat în baie, a închis repede ușa și m-a forțat să am un raport sexual cu el. Simțeam mâinile lui peste tot, plângeam, dar el a continuat, iar la un moment dat mi-am dat seama că am început să pierd sânge. După ce a terminat, s-a spălat și a plecat fără să spună nimic.”
Conform declarațiilor victimei, după câteva ore bărbatul s-a întors în salonul ei și a încercat să o violeze a doua oară, dar nu a reușit. Atunci, a împins-o lângă un perete și a forțat-o să îl atingă în zona părților intime pentru a-l satisface.
„M-am adresat imediat personalului sanitar al clinicii povestind ce mi s-a întâmplat. Mi-au dat un analgezic, iar asistentele mi-au spus să vorbesc cu asistenta șefă care m-a trimis la conducerea instituției. Acolo am spus totul unei doctorițe care m-a asigurat că îl vor concedia pe violator și mi-a cerut să nu denunț episodul la carabinieri. Eram uluită și aproape că mă convinsese, i-am spus că nu o să denunț”, a mai declarat Lenuța.
„A doua zi dimineață trebuia să fac alte teste medicale – a mai adăugat femeia – dar eu nu mai puteam rămâne în clinica respectivă. Am decis să plec și m-am dus la secția de urgență din Agropoli, acolo am spus tot ce s-a întâmplat iar ei i-au sunat pe carabinieri și au chemat și ambulanța care m-a dus la spitalul din Vallo della Lucania. Am făcut toate investigațiile și s-a constatat violența sexuală. În clinica unde am fost violată doar o doctoriță mi-a cerut să nu denunț la carabinieri, toți ceilalți m-au îndemnat să o fac. Și așa am făcut: le-am spus carabinierilor totul.”
S-a demarat o anchetă, iar femeia română a fost nevoită să se supună unor noi investigații de specialitate, de această dată la spitalul San Luca din Vallo della Lucania. Violența a fost confirmată: femeia prezenta unele lacerații intime, după cum s-a constatat de medicii ginecologii de la ambele spitale unde românca a fost supusă testelor, ceea ce confirmă ipoteza unui viol.
Între timp, asistentul medical a fost concediat și la aproape o lună de la viol, în urma unei anchete amănunțite, Procuratura din Salerno a dat ordin ca acesta să fie arestat. În dimineața zilei de ieri, bărbatul italian a fost condus de către carabinieri sub arest în penitenciar. V.S. sunt inițialele asistentului medical de 57 de ani care a violat-o pe Lenuța T., este originar din Agropoli, este căsătorit și are și copii.