Avion Tarom lovit de fulger. Nici un pasager nu a fost rănit

O aeronavă Tarom Boeing 737 care efectua duminică, 10 februarie, un zbor pe ruta București – Beirut a fost lovită de un fulger în timpul unei furtuni, când se pregătea de aterizare pe aeroportul din capitala Libanului. Nici un pasager nu a fost rănit iar verificarea tehnică preliminară nu a descoperit probleme tehnice la bordul avionului.

Imediat după aterizare, echipele tehnice au verificat avionul. Nu s-a descoperit însă niciun defect, așa că aeronava a fost programată să decoleze din Beirut cu destinația București în jurul orei 20:30. De îndată ce va ajunge în capitala română, avionul va fi supus controlului amănunțit al echipelor tehnice, anunță TAROM.

„Subliniem că întreaga cursă s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și securitate pentru pasageri şi echipaj, aceasta fiind prioritatea numărul unu a companiei noastre”, au declarat reprezentanții Tarom pentru HotNews.ro.

Distribuie acest articol