Badantă româncă arestată în Italia, fura bijuterii și alte obiecte de valoare din casa bătrânei pe care o îngrijea

O femeie româncă în vârstă de 66 de ani a fost plasată în arest la domiciliu, la Castrignano del Capo, provincia Lecce, în Puglia, după ce a fost prinsă furând obiecte prețioase din casa unei bătrâne pe care o îngrijea.

Bătrâna suferea de grave probleme de sănătate, iar furtul a fost agravat de abuzul de încredere și de dificultatea victimei de a se apăra, menționează publicația ilgallo.it.

Fiica bătrânei și-a dat seama în urmă cu câteva zile că lipsesc mai multe obiecte de valoare din casa mamei sale și a solicitat intervenția carabinierilor.

Printre obiectele furate se numără ceasuri de aur (de mână și de buzunar), un medalion, un inel, obiecte din cristal și altele.

Toate acestea au fost găsite de carabinieri în camera în care locuia îngrijitoarea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Împotriva sa a fost emisă o ordonanță de arest la domiciliu.

Distribuie acest articol