Bebeluș abandonat în Italia pe un drum de țară. Era într-un sac de plastic și avea cordonul ombilical atașat

Dramatica descoperire a avut loc marți, 4 octombrie 2022, pe un drum de țară din localitatea Paceco, situată în provincia Trapani din Sicilia.

Conform publicației locale TP24, o persoană a sunat la 112 în jurul orei 17:30 de ieri și a semnalat prezența unui nou-născut pe acel drum, iar carabinierii interveniți la fața locului l-au găsit într-un sac de plastic.

Potrivit sursei citate, micuțul avea cordonul ombilical încă atașat, semn că probabil fusese adus pe lume în casă și nu la spital, cu numai câteva ore înainte de a fi abandonat în mijlocul străzii.

Transportat la spital, medicii au constatat că starea de sănătate a nou-născutului este bună.

Ei l-au numit „Francesco Alberto”, deoarece italienii l-au sărbătorit ieri pe Sfântul Francisc de Assisi, iar primul carabinier care a intervenit pentru a-l ajuta pe bebeluș se numește Alberto.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Oamenii legii vizualizează acum imaginile de la camerele video din localitate, în speranța că vor reuși să descopere cine l-a abandonat și cine este mama micuțului.

Zona în care a fost abandonat bebelușul. Foto: tp24.it

Bebelușul a fost lăsat lângă o sală de fitness abandonată, pe o stradă cu foarte puțin trafic, iar dacă nu ar fi fost găsit de un localnic, la această oră ar fi fost mort probabil.

Aceste detalii indică faptul că persoanei care l-a abandonat nu i-a păsat dacă murea sau nu, din moment ce l-a lăsat într-o zonă în care existau puține șanse să fie găsit de cineva.

Distribuie acest articol