Ce răspund badantele românce din Italia la acuzația că nu își fac în mod profesional datoria fiind lipsite de orice calificare în domeniu

O statistică întocmită de asociația angajatorilor casnici din Italia „Domina” arată că este înregistrat un total de 830.000 de îngrijitoare care lucrează în casele italienilor față de 650.000 de asistenți medicali.

În acest sens, Colegiul infirmierilor din Italia a depus o plângere cu privire la lipsa de experiență și incompența de lucru a badantelor străine, reclamând că adesea, vârstnicii asistați ajung la serviciul medical de urgență cu infecții și hemoragii tocmai pentru că nu beneficiază de o asistență calificată. Îngrijitoarele sunt în mare parte femei care vin din România și Ucraina, fără nici o calificare în domeniu și care administrează asistaților medicamente chiar dacă nu sunt – decât într-un procent foarte mic – absolvente a unei școli cu profil medical.

În urma publicării articolului pe acest subiect, pe rețelele de socializare, îngrijitoarele românce din Italia au răspuns împărțindu-se în două tabere.

Pe de o parte sunt cele care susțin că anumite obligații nu sunt de competența unei badante fiind necesară intervenția unei persoane calificate din punt de vedere sanitar, cum ar fi îngrijirea rănilor asistaților, iar pe de cealaltă parte sunt îngrijitoarele care consideră că sunt în măsură să se descurce în orice situație, devenind ad-hoc și infirmiere în caz de nevoie.

Redăm mai jos, câteva dintre părerile expuse într-un grup pe Facebook ale acestor femei românce, unele dintre ele cu ani lungi de experiență ca badante în Italia:

Petra: „A face meseria badantă este o mare responsabilitate. Practic, ți se dau vieți omenești în gestiune. A face badantă nu este același lucru cu a o îngriji pe bunica de la țară, dupa terapii recomandate de vecini sau de rude. Tocmai de aceea se recomandă ca atunci când mergeți la un nou loc de muncă ca prima întrebare să nu fie „cât este salariul” ci „care este starea de sănătate a asistatului”. Pe văzute, nu pe auzite! Și de acolo, în funcție și de sarcini, ce trebuie să facă badanta, ce ar trebui să fie de responsabilitatea unei infirmiere calificate, se poate pleca și cu negocierea salariului, având la bază valorile minime retributive naționale. Totul clar și scris încă de la început. Desigur că pentru asta badanta trebuie să cunoască foarte bine ceea prevede contractul național de muncă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cristina: Mi-e greu să cred că statistica nu-i părtinitoare, sunt demult aici dar n-am auzit de o badantă care să nu ingrijeasca rănile pacienților, ba dimpotrivă, asistații se întorceau din spital cu plăgi destul de grave care acasă acestea dispăreau încet, încet.

Elena: Oricum, rănile trebuie curățate de persoane calificate și nu de badante.

Petra: Ideea este că într-adevăr multe badante nu sunt pregătite profesional pentru anumite servicii medicale și aici nu mă refer doar la administrarea medicației. Câte badante nu își tratează asistații după sfaturile primite pe grupurile de pe Facebook? Să fim obiective… nu zic mai multe că nu vreau să intru în polemică… mitul conform căruia badanta știe să facă tot se cam duce. Un cont este să fii receptiv, să înveți din mers, așa cum multe au învățat să facă injecții și alta este să fii pregătit profesional pentru asta…

Alexa: Badanta face de toate… dar dacă nu ai răbdare nu faci nimic… multe se gândesc doar la bani, să treacă luna și atât dar ar trebui să ne gândim un pic și la suferința lor și că  vom ajunge și noi ca ei! Am întâlnit cazuri când badanta în loc de 10 picături îi dădea 20 doar ca să fie ea mai liberă cu amantul, am auzit doar, dar să fim realiste, când doamne ai timp să stai toată dimineața pe net când atunci este munca mai multă?? Am multe prietene care lucrează ca badante dar sunt mereu online și nu numai, postează, răspund la comentarii și să mai spui că viața de badante este grea…

Elena: Eu am plecat acasă, în concediu,familia a adus o infermieră care în 5 zile a nenorocit-o pe bătrâna unde lucrez, nu știu ce i-a făcut, am găsit bătrâna carne vie între picioare. Cine s-a chinuit cu ea? Eu! În trei zile i-a trecut tot, a rămas fiică-sa și băiatul babei cu gura căscată când au văzut cum am îngrijit-o pe mama lor.

George: Am avut contact direct cu un caz, o badantă îl îndopa pe asistat cu pastile și picături calmante. De dimineața și mai ales seara când își aducea amantul în casă! Asta cu amantul ar fi fost NUMAI treaba ei dacă asistatul nu era ca drogat toată ziua și de mai multe ori a căzut. Ultima oara a căzut cu obrazul într-un colț de masă care i-a rupt maxilarul. S-a chinuit cu rana câteva luni (în plus nu mai putea mânca și îi era frică să mai meargă și la baie pentru frica de nu mai cădea), au apărut diverse complicații și apoi a venit sfârșitul pentru el…

Ionela: Eu sunt în spital cu bătrânul meu de o lună, noroc că sunt de noapte cu el.
În fiecare seară când intru eu la ora 22:3, îl găsesc cu capul atârnând în aer adică nu are capul pus pe pernă să nu zic că în fiecare seară are fundul către geam și capul către ușă merg și cer ajutorul infirmierilor să-l punem într-o poziție normală.
Și asta se întâmplă în spital!!
De multe ori am spus pe acest grup că munca de badantă e foarte complicată, nu multe persoane sunt capabile să facă această muncă dar să nu generalizăm știm că sunt badante extraordinare care reușesc foarte bine să îndeplinească toate cerințele acestei munci: igiena personală a asistatului, prepararea hranei, curățenia casei, fizioterapie, psihologie, companie, servicii infirmieristici etc.
Nu uitați vorba aia a noastră din bătrâni: „OMUL SFINȚEȘTE ÎNTOTDEAUNA LOCUL”!

Despre acuzațiile aduse badantelor care lucrează la domiciliul asistaților de către Colegiul infirmierilor, puteți citi aici.

Distribuie acest articol