Un centru stomatologic românesc din Milano, printre cele mai bune centre private de regenerare osoasă din Italia

O echipă de dentişti români din Milano este una dintre cele mai apreciate şi căutate din nordul Italiei de către pacienţii cu mari probleme dentare. Cu ajutorul tehnicilor moderne, materialelor de calitate şi dedicării specialiştilor, CrystalDENT oferă rezultate funcţionale, garantate şi estetice chiar şi în cazurile aflate la limita imposibilului. 

Centrul stomatologic CrystalDENT din Milano

Nu are cum să fie uşor în stomatologie. Vorbim totuşi de o ramură a domeniului medical, nu e matematică, deci cu atât mai mult ne bucurăm de rezultatele pe care am reuşit să le obţinem în cazurile reabilitărilor totale. Nu ne-am propus de la început să fim un Goliat al metropolei, am vrut pur şi simplu să oferim un tratament accesibil tuturor. Să se simtă bine, să vorbească în limba maternă, să urmeze un protocol de vindecare care să le şi garanteze faptul că vor putea mânca şi zâmbi, dar şi că nu aruncă banii la gunoi. De aici, apoi, ne-am dat seama că românii sunt, din păcate, un popor care a investit foarte puţin în prevenţie. Asta, automat, înseamnă că în cele mai bune cazuri, conaţionalii noştri ajung la dentist atunci când au dureri foarte mari şi, în cele mai grave cazuri, atunci când nu mai au cu ce să mănânce. Şi aici încep să apară problemele nu doar la nivel dentar, dar şi digestiv. Atunci când ajungem la reabilitări totale nu este ca şi cum ai trata două carii. În clinica noastră în acest moment avem în tratament sute de astfel de cazuri complexe, pacienţi care înainte să afle de noi au încercat în mai multe locuri, au fost evaluaţi de mai multe echipe şi ori nu au fost mulţumiţi de ce le-a fost propus, ori partea economică li s-a părut exagerată, ori, aşa cum se mai întâmplă, au fost pur şi simplu refuzaţi pe motiv că nu se mai poate face nimic”, declară Dr. Mădălina Topor, Director Sanitar al centrului CrystalDENT.

Dr. Mădălina Topor, director CrystalDent.

Nu sunt deloc rare situaţiile în care este necesară adiţia osoasă. Fie pentru cazul în care osul este insuficient pentru o ancorare pe termen lung a unui implant, fie pentru a asigura menţinerea pe arcadă a dinţilor care şi-au pierdut ancorarea normală în osul alveolar atunci când există paradontoză, pierdere excesivă a osului, augmentarea podelei sinusului maxilar sau reconstrucţia în cazul unei infecţii. Mulţi factori, aparent neimportanţi, pot influenţa sănătatea dentară şi osoasă.

Organismul uman are capacitatea de a se regenera, deci inclusiv de a produce şi înlocui osul pierdut. Dar nu mereu rezultatul este cel aşteptat. Adiţia osoasă se realizează cu ajutorul unor materiale care deţin aceleaşi proprietăţi ca osul uman şi care se inseră cu ajutorul unei intervenții de chirurgie importantă, de precizie, dar care a devenit pentru români una de rutină. Aşa că numărul mare de cazuri de la CrystalDENT şi rezultatele incredibile ale românilor au atras şi importanți parteneri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Recunoașterea din partea Geistlich, companie lider în domeniul materialelor stomatologice biocompatibile la nivel mondial, este o medalie foarte importantă pentru echipa de români din Milano coordonată de Dr. Mădălina Topor.

Mulţi pacienţi au ajuns în centru convinşi şi resemnaţi că nu se mai poate face nimic şi că vor fi nevoiţi să poarte o dentieră pentru tot restul vieţii. Sunt pacienţi care vin doar cât să mai ceară o părere şi află cu bucurie că nu e chiar atât de neagră situaţia. Şi noi am avut cazuri care păreau imposibile, cazuri pe care, la prima evaluare le-am încadrat în categoria tip „nu avem ce să vă propunem”, dar am studiat bine paşii tratamentului, am luat în considerare toate variantele şi am reuşit. Aş putea să vorbesc despre asta la infinit, dar nu vreau nici să intru prea adânc în domeniul medical pe care nu l-ar înţelege oricine. Considerăm că numărul mare de pacienţi şi încrederea de care ne bucurăm din partea lor este datorat şi informării. Când vorbim de implanturi, de dantură fixă, de regenerări osoase, acestea nu sunt şi nu vor fi niciodată intervenţii uşoare care să se poată face la distanţă şi fără o evaluare clinică. De când cu pandemia şi restricţiile de circulaţie cauzate de Covid-19 am întâlnit mai multe cazuri începute, din motive economice, în alte ţări, pe care a trebuit să le anulăm şi să plecăm de la zero. Implanturile nu sunt jucării şi ar fi bine să conştientizăm cu toţii că o greşeală este foarte greu sau chiar imposibil de reparat. Informaţia corectă este foarte preţioasă şi astăzi este chiar la îndemâna oricui. A pune un implant pare uşor, pare simplu, dar nu este, sunt responsabilităţi foarte mari. Noi avem implanturi italiene, suntem şi noi şi pacienţii foarte mulţumiţi de rezultate, iar parteneriatul pe partea de integrare bio cu echipa Geistlich este ca un premiu, exact ca o coroniţă câştigată pe merit. Pentru că noi ne-am câştigat pacienţii fără publicitate, fără marketing, fără reclame, doar din vorbă în vorbă. Au vorbit rezultatele”, povesteşte Dr. Mădălina Topor. 

Noul centru CrystalDENT a fost inaugurat în 2020, aşa cum v-am informat aici, iar echipa este formată din peste 20 de specialiști români care urmează o strategie de administraţie modernă şi unde pacientul este punctul de orientare principal. 

Niciodată nu este prea târziu să puteţi zâmbi. Să vă faceți curaj şi să vă programaţi pentru un control, nu vă costă nimic, noi ca specialişti o să avem a grijă să găsim strada potrivită pentru dumneavoastră atât din punct de vedere economic, cât şi ca plan de tratament”, completează Dr. Mădălina Topor.

Pe de altă parte, este bine cunoscut faptul că pe timpul verii conaţionalii noştri aleg să facă acest plan de tratament în ţară, în concediu, în cel mai scurt timp posibil. Dacă se merită sau nu acest lucru aflăm tot de la Dr. Topor, care a apucat să lucreze şi în România:

Totul se poate face, dacă pacienţii îşi asumă acest risc dar, la fel de important, dacă medicul îşi asumă acest risc. Şansele de reuşită ale unei intervenţii scad dacă lucrurile nu se fac aşa cum trebuie. Pacienții riscă să dea banii pe nimic, pe ceva care trebuie schimbat în câţiva ani, chiar dacă tehnic a fost făcut bine. Trebuie să existe un plan bun între lucrarea tehnică şi partea medicală, de vindecare. Ţinem în considerare faptul că este indicat ca pacientul să poată fi ţinut sub control, să se poată interveni oricând, există perioadele de vindecare despre care vorbeam mai sus. Dacă pacientul este dispus să se urce în avion sau în maşină şi să meargă la dentist de câte ori este nevoie, se poate face. Şi noi avem pacienţi care vin de departe, de la Roma de exemplu. Dar este cu totul altfel să mergi cu trenul două ore, într-o sâmbătă, decât să îţi iei liber de la serviciu, să programezi un zbor în România, să pierzi o săptămână. Viaţa este suma alegerilor pe care le facem, conştient sau nu. Dacă ne putem controla alegerile, putem controla toate aspectele vieţii noastre. Citatul este valabil şi pentru cei peste 7.000 de pacienţi pe care îi avem şi pentru care, noi CrystalDENT, am fost cea mai bună alegere în acest sens.

Te-ar mai putea interesa:

Distribuie acest articol