Cere 200 de euro șpagă unui cetățean român la intrarea în țară. Polițist de la Vama Borș arestat

Un poliţist de frontieră de la Vama Borș (Oradea) a fost reţinut de procurori, după ce în luna februarie a solicitat 200 de euro şi a primit 500 de lei de la o persoană pentru a nu o amenda şi pentru a-i permite să intre în ţară.

Persoana căruia i s-a cerut mită, a formulat un denunţ telefonic la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, în care a semnalat faptul că în cursul zilei respective, cu ocazia intrării în România prin Punctul de Trecere al Frontierei Borş, un poliţist de frontieră român i-a pretins suma de 200 de euro, din care a achitat 500 de lei, pentru nu i se aplica o sancţiune contravenţională şi a i se permite intrarea în ţară.

Imediat, denunţătorul a fost direcţionat către D.G.A. – S.J.A. Bihor, denunţul acestuia fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, unde procurorul desemnat a dispus iniţial începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.” La denunţ, persoana în cauză a înaintat o înregistrare audio efectuată cu telefonul mobil a convorbirilor avute cu poliţistul de frontieră, din care rezulta că acesta i-a solicitat suma de 200 de euro în scopul menţionat. Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofiţerii DGA – Bihor, în baza delegării procurorului, autorul infracţiunii a fost identificat în persoana unui agent de poliţie de frontieră în vârstă de 45 ani”, se arată într-un comunicat.

Publicația Bihoreanul a aflat că agentul acuzat de corupţie este Dănuţ Marius Babău  și după expirarea celor 24 de ore de reţinere, subofiţerul Dănuţ Marius Babău anchetat pentru luare de mită va fi eliberat, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care efectuează ancheta în caz dispunând plasarea acestuia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Distribuie acest articol