Cetățenie onorifică în Italia pentru badanta eroină care a murit după ce a salvat bătrânii asistați dintr-un incendiu

Miercuri, 10 martie 2021, a avut loc înmormântarea Nataliyei Dimitrova Beliyova, îngrijitoarea de origine bulgară care a salvat viața bătrânilor asistați dintr-un incendiu, dar și-a dat propria viață în schimb, chiar de Ziua Internațională a Femeii. Autoritățile locale din Battipaglia, localitatea din provincia Salerno unde s-a petrecut tragedia, îi cer premierului italian și primăriei din Cicerale, unde Natalia era rezidentă, să-i acorde acesteia cetățenia onorifică.

La sosirea sicriului la biserica din Cicerale, relatează surse locale, o mulțime de persoane așteptau să-și ia rămas bun și să-i aducă un omagiu femeii care s-a dedicat atât de mult muncii pe care o făcea, încât și-a dat și viața pentru binele bătrânilor. Printre cei prezenți se aflau și fiica Nataliei, Alina, cu soțul ei și cei doi copii ai lor.

Edilul localității a anunțat, de asemenea, că o operă de artă, o pictură făcută de mâinile „celui mai prestigios artist bulgar”, va fi executată în amintirea badantei eroine. Tabloul va fi expus apoi la muzeul Edgar Degas, care urmează să fie inaugurat până la începutul verii.

Între timp, consiliera comunală Gemma Caprino din Battipaglia, în complicitate cu primărița aceleiași localități, Cecilia Francese, au trimis o scrisoare premierului italian, Mario Draghi, și Consiliului Comunal din Cicerale, pentru a le solicita să-i acorde Nataliyei cetățenia onorifică.

„Femeia, după gestul eroic caracterizat de o umanitate profundă, s-a întors în casă pentru a recupera ceea ce mai putea fi salvat și a rămas victima flăcărilor care, între timp, s-au dezlănțuit. O adevărată eroină este doamna Nataliya Dimitrova Beliyova care, de Ziua Internațională a Femeii, s-a sacrificat pentru a salva viețile altor oameni și în timpul programului de lucru, o muncă umilă, dar care păstrează în sine o speranță profundă. Nataliya este o femeie din zilele noastre și merită să fie amintită”, a declarat Gemma Caprino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Citește și:

Distribuie acest articol