Coronavirus în Italia, actualizare 2 aprilie: 4.668 noi infecții, 760 decese și 1.431 de persoane vindecate

Departamentul de Protecție Civilă din Italia a transmis presei la ora 18:00 de astăzi, 2 aprilie, datele actualizate referitoare la răspândirea noului coronavirus în această țară. Conform acestor date, persoanele diagnosticate oficial cu COVID-19 de la începutul epidemiei și până în prezent sunt 115.242, ce indică o creștere cu 4.668 noi infecții față de ieri.

În ultimele 24 de ore, 760 de persoane infectate (cu 33 mai multe față de ieri) au decedat și numărul deceselor s-a ridicat la 13.915 astăzi, acest total putând fi confirmat însă cu precizie doar după ce Institutul Superior de Sănătate va stabili cauza efectivă a decesului la fiecare dintre pacienți. Pacienții care s-au vindecat în ultima zi în schimb sunt 1.431 (313 mai mulți decât ieri), iar totalul acestora a ajuns la ora actuală la 18.278.

Dintre cele 115.242 de persoane infectate, 83.049 (cu 2.477 mai multe decât ziua precedentă) sunt încă pozitive la testele pentru COVID-19, iar 28.540 dintre acestea sunt internate în spital, în timp ce 4.053 se află internate în condiții foarte grave la Terapie Intensivă. Aceleași date transmise de Protecția Civilă arată că 50.456 de persoane diagnosticate cu această infecție se află în carantină la domiciliu.


„61% din numărul total de persoane infectate se află în izolare la domiciliu, fără simptome sau cu simptome ușoare și trebuie precizat că acest număr a crescut și în termeni procentuali, iar numărul de pacienți internați în spital a scăzut “, a declarat în conferința de presă de astăzi șeful Protecției Civile, Angelo Borrelli. Ieri, același procent era de 60%.

„Încă din data de 27 martie asistăm la o scădere în ceea ce privește pacienții internați la Terapie Intensivă”, a mai adăugat Borrelli. „Astăzi, datele arată o creștere foarte mică, în comparație cu ieri doar 18 persoane (mai multe internate la Terapie Intensivă în toată Italia – n.r.). O serie întreagă de valori care stabilizează situația noastră. Nu știu să vă spun dacă a început scăderea (numărului de infecții – n.r.). Eu spun că trebuie să menținem restricțiile la nivel înalt, comportamentele… Este de ajuns o nimica toată pentru a crea mecanisme rapide prin care să repornească focarele. Prefer să rămân cu picioarele pe pământ.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În Lombardia, regiunea cea mai afectată de infecțiile cu coronavirus, numărul total de cazuri a ajuns astăzi la 46.065, cu 1.292 noi infecții mai multe decât ieri. Cazurile noi de infecție ieri erau de 1.565, deci rezultă o scădere în acest sens, cel puțin pentru astăzi.

Situația cazurilor actualmente pozitive pentru fiecare regiune italiană în parte este după cum urmează:

  • 25.876 în Lombardia;
  • 11.859 în Emilia-Romagna;
  • 8.578 în Veneto;
  • 8.799 în Piemonte;
  • 3.555 nelle Marche;
  • 4.789 în Toscana;
  • 2.660 în Liguria;
  • 2.879 nel Lazio;
  • 2.140 în Campania;
  • 1.294 în Friuli Venezia Giulia;
  • 1.587 în Trentîno;
  • 1.160 în provîncia di Bolzano;
  • 1.864 în Puglia;
  • 1.606 în Sicilia;
  • 1.251 în Abruzzo;
  • 885 în Umbria;
  • 556 în Valle d’Aosta;
  • 718 în Sardegna ;
  • 627 în Calabria;
  • 133 în Molise;
  • 233 în Basilicata.

În ceea ce privește decesele pacienților infectați cu noul coronavirus în fiecare regiune, acestea sunt:

  • 7.960 în Lombardia ;
  • 1.811 în Emilia-Romagna;
  • 532 în Veneto;
  • 983 în Piemonte;
  • 503 nelle Marche;
  • 268 în Toscana;
  • 488 în Liguria;
  • 167 în Campania;
  • 185 nel Lazio;
  • 129 în Friuli Venezia Giulia;
  • 144 în Puglia;
  • 129 în provîncia di Bolzano;
  • 93 în Sicilia;
  • 133 în Abruzzo;
  • 38 în Umbria;
  • 63 în Valle d’Aosta;
  • 187 în Trentîno;
  • 41 în Calabria;
  • 40 în Sardegna;
  • 11 în Molise;
  • 10 în Basilicata.
Distribuie acest articol