Curtea Constituțională din Italia: „Cine ajută un pacient suferind să se sinucidă nu poate fi pedepsit”

Curtea Constituțională din Italia s-a pronunțat în privința controversatului proces împotriva lui Marco Cappato, trezorier al unei asociații care l-a ajutat pe cetățeanul italian Fabiano Antoniani (Dj Fabo) să-și pună capăt zilelor într-o clinică din Elveția, în data de 27 februarie 2017, prin metoda „sinuciderii asistate”.

Marco Cappoto – stângă și Dj Fabo – dreapta

Dacă în Elveția, dar și Olanda, Belgia, Luxemburg sau Canada acest mod de a-ți sfârși viața este perfect legal, atunci când este vorba despre un pacient suferind, cum a fost cazul lui Dj Fabo care a rămas orb și tetraplegic în urma unui accident și care dorea să renunțe la viață, în Italia nu există încă o astfel de lege care să permită medicilor să ajute pacientul într-o astfel de procedură. Mai mult, conform articolului 580 din codul penal italian, medicii sau oricine ajută un pacient suferind să se sinucidă este pedepsit în aceeași măsură precum cel care instigă o altă persoană la sinucidere. Singura alegere pe care Dj Fabo o avea în Italia pentru a scăpa de chinuri și a-și pune capăt vieții era aceea de a renunța la tratamentul medical care-l ținea în viață, dar o astfel de alegere l-ar fi făcut să moară încet și în chinuri cumplite.

Marco Cappato se afla și el în aceeași situație, de a fi condamnat la 12 ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe DJ Fabo să se sinucidă, dar judecătorii din Milano, unde are loc procesul, a cerut Curții Constituționale să se pronunțe în acest caz, iar aceștia au spus astăzi că „cine facilitează executarea intenției de sinucidere, formată autonom și liber, a unui pacient menținut în viață prin tratamente de susținere a vieții și care suferă de o patologie ireversibilă” nu poate fi pedepsit. Cu toate acestea, judecătorii au spus totodată că așteaptă din partea Parlamentului italian și o reglementare legală pentru astfel de situații.

„De astăzi suntem cu toții mai liberi, chiar și cei care nu sunt de acord. L-am ajutat pe Fabiano pentru că am considerat că este datoria mea să o fac. Curtea Constituțională a clarificat că era și un drept al său constituțional, pentru a nu fi nevoit să suporte suferințe atroce. Este o victorie a lui Fabo și a nesupunerii civile, obținută în timp ce politicienii au întors capul în altă parte. Acum este nevoie de o lege”, a spus Cappato.

De cealaltă parte însă, pe lângă Matteo Salvini, care s-a declarat mereu împotriva unei astfel de legi și își menține poziția și astăzi, a intervenit și Biserica Catolică pentru a se pronunța în această privință.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Este posibil și trebuie respinsă ispita, indusă și de modificările legislative, de a folosi medicina pentru a satisface o eventuală dorință de moarte a pacientului, oferind asistență la sinucidere sau provocând direct moartea prin eutanasie. Episcopii italieni se sunt de acord în unanimitate cu cuvintele Papei Francisc. În această notă, ei își exprimă dezamăgirea și distanța față de ceea ce a fost comunicat de Curtea Constituțională”, s-a transmis din partea Bisericii Catolice din Italia.