Din seria „beat să fii, curaj să ai”, un român amenință carabinierii: „plecați de-aici că vă împușc!”

Carabinierii din Serino, provincia Avellino, Campania, au arestat un cetățean român de 35 de ani acuzat de violență familială, tulburarea ordinii și a liniștii publice și ultraj. S-a întâmplat noaptea trecută, de 25 spre 26 august, când bărbatul, beat fiind, și-a lovit nevasta, răspunzând agresiv și amenințând și forțele de ordine.

„Plecați de-aici că vă împușc!”

Femeia înspăimântată și scăpată din mâinile agresorului său, a ieșit alergând disperată pe stradă unde a întâlnit imediat patrula de carabinieri care fusese avizată și se grăbea să ajungă la locul evenimentului. În timp ce povestea acestora cum soțul consumase o cantitate mare de alcool după care începuse să o lovească și să facă scandal, pe stradă și-a făcut apariția și vânjosul nostru conațional, care, la vederea forțelor de ordine a început să facă un scandal și mai mare, înjurându-i, insultându-i și amenințându-i și pe carabinieri.

„Plecați de-aici că vă-mpușc” striga amenințător bărbatul de 35 de ani la adresa carabinierilor, beat și inconștient de situația în care se afla. Din păcate, tentativele carabinierilor de a-l calma s-au dovedit a fi inutile, unul dintre ei fiind rănit ușor de către românul recalcitrant, furios și ieșit din minți. Au reușit în cele din urmă să îl blocheze și să îl transporte în unitatea de poliție din apropiere.

Dacă între timp aburii alcoolului au dispărut iar conaționalul nostru și-a recăpătat rațiunea și starea de conștiență, va realiza că este arestat cu acuze destul de grave: molestie, leziuni, deranjarea liniștii publice, rezistență la forțele de ordine și ultraj. Iar de curaj va avea nevoie și de acum înainte pentru a înfrunta toate aceste acuzații!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI