Familie de români din Italia jefuită în timpul concediului: „Ne-au furat și chiloții”

O româncă împreună cu familia ei a fost victima unui furt din mașina cu care mergea în vacanță la Ischia. Familia de români a fost jefuită la Pozzuoli, în timp ce au lăsat mașina parcată și au mers să viziteze centrul orașului. „Ne-au furat și chiloții”, a declarat disperată femeia, conform Cronaca Flegrea.

Românca a plecat din Bologna împreună cu soțul și copiii, îndreptându-se spre Ischia pentru a-și petrece vacanța. La Pozzuoli, în așteptarea feribotului, conaționalii noștri au decis să parcheze mașina (un autoturism station wagon) pe via Roma, în apropierea pieței de pește.

În timp ce familia de români mânca o pizza în centrul istoric al orașului, hoții au intrat în acțiune, în plină zi. După ce au spart un geam al automobilului, au deschis portierele și au furat din interior absolut tot ceea ce au găsit, inclusiv bagajele cu care erau plecați la drum românii noștri.

Mare le-a fost dezamăgirea și furia când au constatat că le-a fost spartă mașina. „Și acum ce facem? Am rămas fără nimic. Ne-au luat hainele, efectele personale, până și chiloții! Ne-au stricat vacanța, au transformat-o într-un coșmar”, a spus femeia.

Din nefericire, în zona unde a avut loc infracțiunea nu au fost instalate de primărie camere video de supraveghere și nici de activitățile comerciale. Polițiștii italieni cercetează cazul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol