Gheorghe Staicu, tânărul român dispărut în Italia de 14 ani. Familia nu încetează să îl aștepte acasă

Era tânăr, frumos și sănătos, avea 26 de ani și toată viața înainte. De 14 ani, însă, nu se mai știe nimic de el, a dispărut în neant, ca și cum nu ar fi existat pe această lume! Gheorghe Staicu este originar din  comuna Vulpeni, sat Pescărești, județul Olt, lucra nordul în Italiei, în provincia Bergamo. Din anul 2004 i s-a pierdut urma, familia sa nu mai are absolut nicio veste despre el.

Liliana, sora sa, ne spune că Gheorghe, George cum îi spuneau prietenii, obișnuia să-i sune pe ea și pe ceilalți membri ai familiei pe telefonul fix al unei vecine. Nu aveau celulare pe atunci și nici telefon fix în casă nu aveau posibilitate să își pună. Le spunea că locuiește la Boldone, în provincia Bergamo și că lucrează pe unde apucă și găsește de muncă. Suna rar Gheorghe, de aceea nu s-au îngrijorat prea tare când au văzut că nu sună pentru o perioadă mai lungă de timp, numai că, de la sărbătorile de iarnă ale anului 2003, nu au mai primit nicio veste despre el. Anii au trecut iar ei nu sunt prea avuți, nu au avut banii necesari să vină în Italia și să îi ia urmele, au așteptat ca el să se facă văzut și auzit, dar, până în acest moment de Gheorghe nu se știe absolut nimic.

Familia are foarte puține informații, se comunica mai greu pe atunci iar Gheorghe suna doar din când în când acasă. În Italia avea o prietenă italiancă dar rudele tânărului român nu știu nimic despre ea, cum se numea, unde locuia, sau alte detalii.

„Prin 2003 a trimis un pachet cu jucării și hăinuțe pentru băiețelul meu”, ne spune Liliana despre fratele său, „a sunat atunci, înainte de sărbători, apoi, tăcere deplină, nu s-a mai făcut auzit și nici acasă nu s-a mai întors.”

În ultimele convorbiri telefonice Gheorghe făcea planuri de viitor cu celălalt frate al său, care urma să plece și el în Italia, dar acest lucru nu s-a mai înfăptuit.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Gheorghe Staicu este născut pe 3 decembrie 1977, are cam 1.75 înălțime, avea o greutate de circa 70 kg. în perioada în care a dispărut, este brunet și are ochi căprui. Ca semn particular, are o aluniță deasupra buzei, spre nas.

Gheorghe Staicu, tânărul român dispărut din Italia de la sfârșitul anului 2003. Foto: arhiva personală

Dacă cineva l-a întâlnit și l-a cunoscut în Italia în acea perioadă a anilor 2003, dacă l-a văzut întâmplător, dacă își amintește de acel tânăr de 26 de ani care venea de undeva, de printr-un sat din județul Olt și se numea Gheorghe (George) Staicu, vă rugăm să luați legătura cu Liliana Staicu, sora sa, la numărul de telefon: 0040762274674, să ne contactați pe pagina Facebook Rotalianul – Revista românului din Italia, sau să ne scrieți la adresa de email: contact@rotalianul.com.