Iată câștigătorii celor 4 bilete la spectacolul lui Doru Octavian Dumitru de la Roma, de pe 4 februarie, 2017!

După cum vă anunțam acum o săptămână, Alex Under Events și parteneri săi au organizat pentru data de 4 februarie, 2017, la Teatrul Vittorio Veneto din Roma din via Artigianato, 47 – 00034, Colleferro (vedeți harta), un spectacol extraordinar cu nimeni altul decât Doru Octavian Dumitru, binecunoscutul și îndrăgitul comic român care ne-a încântat pe toți încă din anii ’90 cu spectacolele sale pline de umor și ne-a făcut să râdem cu lacrimi de fiecare dată. Iar acum vine în capitala Italiei pentru a-i distra pe românii din Peninsulă timp de două ore într-un spectacol de zile mari pe care nu trebuie să-l ratați.

Un motiv foarte bun să veniți îl reprezintă și prețul biletelor care costă numai €10, pentru cei ce vor să stea la parter, și €15 pentru cei ce vor să stea la lojă. Iar dacă aveți copii mici și nu aveți cu cine să-i lăsați acasă, nu vă faceți griji! Alex Under Events s-a gândit și la asta, de aceea a decis ca pentru copiii sub 10 ani, intrare să fie gratis.

Bilete pot fi comandate, ca de obicei, prin WhatsApp sau sunând la numărul de telefon +39 380 697 6768.

Așa cum v-am promis în articolul precedent, în care am organizat împreună cu Alex Under Events o tombolă cu premii în bilete la acest spectacol, anunțăm astăzi cei patru norocoși care au câștigat un bilet de fiecare (două bilete la parter și două la lojă), pentru frumosul spectacol al lui Doru Octavian Dumitru.

Fără să vă ținem prea mult în suspans, iată care sunt cei patru câștigători care, ținem să precizăm, au fost extrași în mod întâmplător folosind o aplicație web specială pentru astfel de tombole. Biletele la lojă și cele la parter vor fi desemnate celor patru câștigători, în funcție de ordinea în care au fost extrași.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Câștigătorii celor două bilete la lojă sunt:

Câștigătorii celor două bilete la parter sunt:

Câștigătorii vor fi contactați de echipa Rotalianul printr-un mesaj Facebook în maxim 3 zile de la extragere, pentru a intra în posesia biletelor. Pentru alte informații sau întrebări, ne puteți contacta la adresa email contact@rotalianul.com, folosind pagina noastră de contact aici sau trimițându-ne un mesaj pe pagina noastră Facebook Rotalianul – Revista românului din Italia.

Mulțumim tuturor pentru participare și mulțumim Alex Under Events pentru bilete și pentru organizarea acestui spectacol la care vă așteptăm pe toți cu drag, vă reamintim, pe data de  4 februarie, 2017, la Teatrul Vittorio Veneto din Roma, via Artigianato, 47 – 00034, Colleferro (vedeți harta).