Încă nu se știe cine l-a ucis pe Mihăiță, românul găsit mort în Italia cu 12 lovituri de cuțit în spate

Mihăiță Radu, un român originar din județul Constanța, a fost găsit mort în Italia, la data de 17 februarie a acestui an, pe un câmp de pe marginea drumului, în localitatea Porto Sant’Elpidio din regiunea Marche. Bărbatul prezenta mai multe răni în spate provocate de lama unui cuțit. Până la acest moment, după șase luni de la data când a avut loc asasinatul, nicio persoană nu este considerată suspectă în acest caz și nu există niciun minim detaliu care să indice cine ar putea fi criminalul, informează Corriere della Sera.

„Cine știe sau a văzut ceva, să nu-i fie teamă și să vorbească!”, este apelul avocatului Filippo Polisena care invită pe toți cei care au văzut sau știu ceva despre cine ar fi putut să îl ucidă pe conaționalul nostru, să nu aibă teamă și să spună carabinierilor. Orice detaliu poate fi de ajutor anchetatorilor și poate duce la prinderea unui criminal care acum se află liber, printre noi.

Nu au fost găsite probe care să indice în vreun fel cine ar putea fi făptașul, arma crimei nu a fost găsită și tot mai puține șanse sunt de a fi soluționat acest caz odată cu trecerea timpului. Ancheta preliminară poate fi prelungită până la un an, apoi extinsă până la doi, dar cu cât ne îndepărtăm de data în care a avut loc tragedia, cu atât mai greu va fi pentru autorități să-l prindă pe criminal.

Fotografia lui Mihăiță Radu ținută în mână de mama sa. Foto: Corriere della Sera

Mihăiță Radu avea 32 de ani, lucra în Italia de mai mult timp ani și era totodată voluntar la asociația „Croce Verde”. Corpul neînsuflețit a fost găsit de un trecător, pe un câmp de lângă via Pescolla, la câțiva metri distanță de asfalt. Bărbatul fusese înjunghiat de 12 ori în spate și aproape toate loviturile au fost mortale.

„La locul de muncă era un băiat extrem de serios, priceput și de încredere, amabil și respectuos”, a spus fostul angajator al românului nostru care a reamintit însă că în trecut Mihăiță a avut ceva probleme cu justiția.

Paolo Sgrilli conducea mica fabrică unde Mihăiță Radu a lucrat timp de 5 ani de zile și vorbește foarte frumos despre el, dar nu reușește să nu-și pună un mare semn de întrebare, la fel ca noi toți: cine era cu adevărat Mihăiță Radu, ce umbre ascunse îl urmăreau, pe cine a supărat atât de tare încât a plătit cu viața?

Pe același subiect:

- Mai multe articole după publicitate - Leonte Funeral Service

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole

Publicitate
Susține publicația noastră!