Îngrijesc bătrâni și pentru mine e o mândrie, îmi transmite fiecare în parte ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Pe fiecare bătrân de care am grijă îl văd ca și cum în fața ochilor aș avea unul din părinții sau bunicii mei. Fiecare mângâiere pe care o dau sau o primesc e un dram de bucurie ce îmi intră în suflet… Fiecare are povestea lui frumoasă sau mai puțin frumoasă, fiecare a făcut sacrificii în viață și fiecare acum, pe ultima sută de metri, speră într-un sfârșit dulce, fără suferință.
Fiecare rid înseamnă muncă, probleme de viață, lacrimi, gânduri. Fiecare fir de păr alb înseamnă răbdare, respect, toleranță, iubire, încredere. Iar împreuna înseamnă viață! Toți bătrânii mei sunt conștienți că siguranța zilei de mâine nu există și că oricând, în orice clipă, zâmbetul și mângâierea dată sau primită poate fi ultima…
Singurii care au rămas ancorați în trecut sunt cei cu patologii grave cum ar fi Alzheimer sau alte forme de demență. Uneori te privesc și te cheamă cu numele copiilor lor deoarece nu sunt în stare să își amintească nimic. Suferința lor e minoră în comparație cu suferința copiilor lor. E cumplit să îți îmbrățișezi mama, să o săruți, iar ea să te respingă sau să te întrebe cine esti.
În concluzie, dragele mele „badante”, respectați bătrânii pentru că vom ajunge în curând si noi ca ei și credeți-mă, cu ce mână dăruiești cu aceeași mână ai să primești. Nimeni nu te forțează să faci ceea ce nu vrei sau nu îți place, dar știu bine că banii nu au miros, așa că dacă accepți să îngrijești un bătrân, respectă-l, dăruiește-i bunătate, demontrează-i că ești om și că bătrânețea poate fi mai ușoară atunci când ești alături de el.
Lista ar putea continua, dar mă opresc aici lăsând pe fiecare dintre voi să reflectați și să vă gândiți măcar un minut la bătrânii voștri cu sufletul și cu inima ca la niște oameni care au nevoie de dragoste, răbdare, mângâiere, la fel ca părinții noștri și la fel cum vom avea și noi când vom fi la fel de bătrâni și neajutorați ca ei.
Larisia Petraș – Italia
