Întâmplări povestite de româncele care muncesc pe câmpurile din sudul Italiei. Cum se poate pune capăt exploatării și abuzurilor?

Se vorbește mult în aceste zile despre cazul româncei care împreună cu cei doi copii ai ei a fost salvată de carabinieri după ce a stat sechestrată timp de 10 ani într-o localitate din Calabria, sudul Italiei. Mihaela Maricela C., în vârstă de 29 de ani, a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, în condiţii inumane. Dar nu este doar un eveniment izolat și poate fi un nou semnal de alarmă!

O formă de sclavie modernă, bazată pe frică și amenințări, un sistem mafiot care nu va fi ușor de eradicat și căruia cu greu i se va putea pune capăt. Mii de români trăiesc în sudul Italiei condiții de lucru și de viață inumane, mii de femei românce sunt violate și abuzate de patronii serelor din Sicilia, Calabria, femei care nu au curajul să denunțe și nici puterea să fugă.

Ana, violată sub amenințarea pistolului: „Mi-a legat mâinile la spate, se urcase pe mine cu picioarele, pe spate, mi-a pus ceva în cap ca să nu țip” 

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ana a mers în Sicilia împreună cu concubinul ei. Au lăsat acasă, în România, doi copii cu mama ei, pentru că aflaseră că se caută muncitori români în agricultură pe insula italiană. S-a simțit protejată venind împreună cu concubinul ei și au acceptat să locuiască pe câmp, într-o construcție improvizată între sere și să muncească la negru, pentru un patron italian. A crezut că va fi în siguranță doar că, după un timp, concubinul s-a reîntors în țară.

„Am lucrat împreună maximum 2 luni de zile, lui nu i-a plăcut. S-a întors în România, lăsându-mă singură. Pe câmp, unde lucram eu, mai erau alte 3 fete”, povestea Ana pentru știrileprotv.ro.

„După ce a plecat bărbatul meu acasă, înapoi, nenorocitul de patron unde lucram noi a intrat peste mine într-o noapte, purta cu el un pistol. Mi-a legat mâinile la spate, se urcase pe mine cu picioarele, pe spate, mi-a pus ceva în cap ca să nu țip, să nu fac gălăgie să audă și ceilalți. Îmi dezbrăcase hainele, nu îmi imaginam niciodată ca asta să mi se întâmple mie.”

Ana a fugit din fermă când a aflat de adăpostul unui preot catolic din Vittoria, în provincia Ragusa, unde s-a refugiat. Patronul a aflat rapid unde este și a căutat-o pentru că Ana rămăsese gravidă în urma violului.

Nicoleta a îndurat noapte după noapte să fie violată şi bătută, în timp ce soţul său se îmbăta până la inconştienţă

În ultimii trei ani, în fiecare noapte Nicoleta Boloş stătea trează până târziu, pe salteaua sa murdară în casa improvizată aflată în provincia Ragusa, Sicilia, aşteptând să audă sunetul unor paşi la uşă. Pe măsură ce orele treceau, se aştepta ca uşa să se deschidă, să audă clinchetul metalic al armei aşezată pe masa de lângă capul ei şi greutatea corpului angajatorului pe salteaua mizeră, lângă ea. Singurul lucru de care se temea mai tare decât de auzul paşilor fermierului, în faţa uşii sale, era pierderea slujbei. Aşa că a îndurat noapte după noapte să fie violată şi bătută, în timp ce soţul său se îmbăta până la inconştienţă, relatează povestea româncei ziariştii de la The Observer, publicaţie săptămânală a ziarului britanic The Guardian.

Alina: „mi-a spus că oricum toate româncele sunt curve şi că noi nu avem drepturi la ei în țară”

Alina, (nume de fantezie), le-a povestit anchetatorilor prin ce a trecut timp de ani de zile de când muncea în Italia. Acesta a fost bătută, ţinută în lanţuri şi violată în mod repetat. A fost nevoită să facă patru avorturi, dintre care unul a fost provocat chiar de ea, fapt ce i-a pus în pericol sănătatea. Femeia declara sub protecţia anonimatului faptul că româncele erau tratate similar de patronii italieni. „A profitat de faptul că familia lui nu locuia la fermă şi a venit şi s-a dat la mine. Când l-am refuzat mi-a zis că de ce fac asta că oricum toate româncele sunt curve şi că noi nu avem drepturi la ei în ţară”, a povestit femeia pentru Mediafax.

Mulți români pot fi păcăliți extrem de ușor…

Ca Ana, Nicoleta sau Alina, mai sunt alte peste 5.000 de românce lucrătoare agricole în Ragusa. Ce le îndeamnă pe aceste femei să meargă la muncă într-un teritoriu unde de ani de zile se cunosc abuzurile fermierilor și exploatarea la care sunt supuși lucrătorii și de ce rămân să îndure aceste chinuri odată ajunse acolo?

„E simplu: pleacă pentru bani. Sunt păcăliți pentru că sunt ușor de păcălit. Cu cât este nivelul de educație mai scăzut, cu atât sunt mai ușor de adus la acest stadiu. Sunt și mulți români cu un grad mare de obediență, care acceptă condițiile, pentru a avea un venit, mai ales dacă nu au unde să meargă mai departe. E vorba despre oameni foarte săraci care acceptă să lucreze și să trăiască în condiții foarte precare, persoane ușor de manipulat care devin foarte vulnerabili. Mulți români, din cauza lipsei totale de experiență și de încredere, dar și de educație sindicală, pot fi păcăliți foarte ușor. În zonele unde există sărăcie, de regulă există și lipsa de cunoaștere, iar de aici este foarte ușor de ajuns la astfel de situații. Nu s-ar putea întâmpla așa ceva în Norvegia sau în alte țări unde se alocă foarte multe fonduri pentru educația copiilor”, a explicat sociologul Alfred Bulai.

Marian Mocanu, vicepreşedintele Ligii românilor din Italia, susţine că singura soluţie este ca cetăţenii români să nu meargă la muncă în sudul Italiei.

„Eu cred că există un singur lucru care se poate face, şi anume ca românii să nu se ducă să lucreze acolo. Des munceşti şi nu eşti plătit, sindicatele există doar pe hârtie, autorităţile nu au nicio putere, poliţia şi carabinierii intervin greu, iar autorităţile române, chiar dacă se duc acolo, lumea nu colaborează pentru că le e frică şi unica ieşire e să nu se mai ducă să lucreze în sudul Italiei”, a conchis vicepreşedintele Ligii românilor din Italia într-o declarație pentru Mediafax.

Informarea românilor care intenționează să plece la muncă în străinătate, primul pas către evitarea abuzurilor și a exploatării

Preşedintele Asociaţiei Românilor în Italia, filiala din Milano, Romulus Popescu, a declarat  că românii care merg la muncă în Italia trebuie informaţi de către autorităţi să ia legătura cu asociațiile și instituțiile românești din peninsulă.

„Este inuman ca în secolul XXI să se întâmple lucruri de genul ăsta. Zona asta, Calabria şi Sicilia sunt zone unde statul ajunge mai greu să fie respectat. Acolo este un teritoriu dificil. Ştiindu-se chestia asta, românii trebuie informaţi de aceste probleme, pentru că se întâmplă exact chestii de genul ăsta. Dacă nu vin la noi, noi nu ştim unde sunt, să ne ducem după ei. Dar asta este treaba Ministerului Muncii şi a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care trebuie să informeze şi să le spună să ia legătura cu asociaţiile de români”, a declarat Romulus Popescu, pentru sursa citată mai sus.

Ana munceste și astăzi în agricultură pentru a-și întreține cei doi copii din țară. Fetița născută din violul la care a fost supusă a dat-o spre adopție, la îndemnul bărbatului italian. S-a închis în ea și numai rugăciunile la biserică o mai alină. Pentru că nimeni altcineva nu face nimic pentru ea, iar copiilor trebuie să le dea de mâncare, chiar cu prețul sănătății și al demnității ei!

Distribuie acest articol