Italia: Copilul român în vârstă de 2 ani căzut în piscina din curtea casei a decedat

Știre tragică despre băiețelul de doi anișori care marți, 30 iunie, a căzut în piscina instalată în grădina casei din Calendasco, provincia Piacenza, unde locuia împreună cu părinții și ceilalți doi frați ai săi. Copilul a decedat la spitalul din Bergamo, în după amiaza zilei de joi.

Faptul că băiețelul a rămas sub apă timp de mai multe minute a făcut ca situația lui să fie gravă încă de la început. Personalul medical de pe ambulanță, care a sosit la domiciliul familiei de români, a depus eforturi considerabile pentru a-l readuce la viață înainte de a fi transportat cu elicopterul la spitalul din Bergamo.

Pe același subiect: Italia – Copil român de 2 ani în stare critică după ce a căzut în piscină

Tragedia s-a petrecut marți seara, în jurul orei 19:00, când micuțul se juca în curtea casei alături de alți copii. La un moment dat, băiețelul de 2 ani a reușit să se urce pe scară, la înălțimea piscinei instalate în curtea casei și a căzut în apa adâncă de circa 1,5 metri. A fost scos în stare de inconștiență, iar un vecin, alertat de țipetele de disperare provenite din curtea alăturată, a sunat la 118.

Piscina în care a avut loc tragedia. Foto: Il Piacenza

Drama a afectat profund întreaga comunitate din Calendasco, care este alături de familia copilului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol