Italia: cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade, epicentrul lângă Amatrice. Primarul: „Cel mai puternic de anul acesta, după cel de pe 18 ianuarie”

Zona în care a avut loc seismul

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a fost înregistrat în noaptea de 3 spre 4 decembrie 2017, la ora 00:34, lângă localitatea Amatrice, provincia Rieti, unde în 24 august 2016 a avut loc un cutremur de 6 grade care a lăsat în urma sa peste 300 de victime.

Undele seismice au fost simțite în toată provincia, precum și în regiunile Marche și Abruzzo dar și în locuințele de la etajele superioare ale clădirilor din Roma.

Conform Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia (INGV), cutremurul a avut loc la o adâncime de 8 kilometri, cu epicentrul la numai 3 kilometri distanță de localitatea Amatrice, 9 kilometri distanță de localitatea Campotosto (L’Aquila), 16 kilometri distanță de Arquata del Tronto (Ascoli Piceno) și 56 de kilometri distanță de localitatea Terni (regiunea Umbria).

„A fost un seism puternic, foarte, cel mai puternic de anul acesta după cel de pe 18 ianuarie. Preocupările sunt inevitabile. Nu, nu sunt pagube, asta și din cauză nu mai este nimic de distrus. Dar ceea ce ne sperie este că aceste seisme fac să iasă din nou la suprafață acea spaimă pe care aici încercăm în toate modurile posibile să o uităm”, a declarat primarul din Amatrice, Sergio Pirozzi, pentru Il Messaggero.

Primarul a contactat în toiul nopții și fracțiunile mai îndepărtate de Amatrice pentru a se asigura că nu sunt pagube și pentru a încuraja bătrânii din zonă, speriați încă de efectele cutremurului devastator de anul trecut.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Pagubele provocate de aceste seisme sunt, de fapt, psihologice. Oamenii care locuiesc în casele prefabricate nici nu au ieșit afară, în timp ce spaima cea mai mare au tras-o, în mod paradoxal, cei care locuiesc în casele zidite, care au scăpat de cutremurul din 2016. Dar cu toții, în aceste momente, riscăm să cădem în disconfort pentru că se pare că nu avem dreptul să uităm acele zile. Un astfel de seism, ca acel pe care tocmai l-am simțit acum, readuce la viață în mințile noastre un lucru pe care am vrea să-l eliminăm. Așadar, sunt preocupat pentru starea psihologică a populației cu care lucrăm pentru a reconstrui totul. De aceea, chiar și în aceste momente, îi îndemn pe toți să fie liniștiți, să creadă în viitor și într-o reconstrucție optimă. Am depășit multe adversități și aceste noi încercări trebuie să ne ajute să fim o comunitate unită fiindcă împreună am demonstrat că putem continua pe acest drum. Împreună putem încerca să uităm și aceste noi frici”, a mai adăugat primarul din Amatrice.

Distribuie acest articol