Italia – Florina, dispărută de 2 ani. Mama: „Suntem români și suntem săraci, de aceea nu o mai caută nimeni”

„Simt că fiica mea este încă în viață, ținută prizonieră cine știe pe unde”. Este încă certă că fiica sa este în viață Nela Simion, în vârstă de 47 de ani, mama Florinei Simion, tânăra de origine română dispărută în mod misterios în seara zilei de 26 februarie 2016 de la domiciliul său, de pe Via Ludovico Ariosto 28, din Cazzago di Pianiga, provincia Venezia. Astăzi, 26 februarie, au trecut doi ani de la dispariția sa și de Florina nici o urmă. Avea 25 de ani. La 31 martie, în acest an ar împlini 27 de ani.

Căutări întârziate

„După ce s-a constatat dispariția sa, Florina a fost căutată timp de trei zile de pompieri, de poliție și de protecția civilă, dar numai după trei luni, s-a început practic o anchetă judiciară reală. Cum de atâtea întârzieri pentru începerea anchetei și aplicarea legii? Sau fiica mea valorează mai puțin decât alte persoane dispărute? Suntem săraci și de origine română. Poate de aceea nimănui nu-i pasă de fiica mea? Florina nu avea nici un motiv să-și ia viața. Inima și mintea îmi spun că ea este încă în viață. În caz contrar, după tot acest timp, corpul său ar fi fost găsit, nu?  Florina are un caracter puternic, nu ar fi fost ușor de supus, dacă cineva a abuzat-o, dacă o ține ostatică, trebuie să o fi făcut cu forța. În mintea mea, o suspiciune am avut-o întotdeauna, dar nu am nici o dovadă care să o susțină.” declară Nela Simion, mama Florinei, citată de Leggo.

Pentru ca întreaga poveste să fie și mai încurcată, ar fi și declarațiile contradictorii făcute, mamei Florinei și apoi poliției, de către doi prieteni ai Florinei, o fată și un băiat. Unele fapte și momente nu ar coincide, ci chiar ar intra în conflict între ele. În atenția autorităților care le-au supus spre examinare de asemenea și mesajele Florinei trimise prietenului ei care în acea zi împlinea anii și sărbătorea în Chioggia, dar fără Florina.

Florina locuia cu mama și sora sa în via Ariosto din localitatea Cazzago di Pianiga, provincia Venezia, și avea o relație cu un bărbat italian de 56 de ani la acea dată, Maurizio De  Grandis. În seara zilei de 25 februarie 2016, tânăra româncă ar fi ieșit din casă și de atunci nu se mai știe nimic de ea.

Florina Simion cu Maurizio de Grandis (foto: „Chi l’ha visto?”)

Deși inițial nu bănuia pe nimeni că i-ar fi făcut vreun rău fiicei sale, acum Nela este de altă părere: „Dispariția fiicei mele, Florina, este legată de cercul său de prieteni. După părerea mea, la începutul anchetei trebuia să se acționeze cu mai multă rapiditate, ascultând semnalările făcute de noi, chiar dacă se considera că Florina, persoană adultă, ar fi plecat de bună voie de acasă. Mi-e teamă că în tot acest timp de la dispariția sa eventualul criminal a avut tot timpul la dispoziție pentru a ascunde dovezile.”

Oricine are informații despre Florina Simion este rugat să sune la Carabinieri, la numărul 112 sau să o contacteze pe mama acesteia, Nela, la numărul de telefon 346.5093633.

Florina are ochii albaștri, păr șaten, 1,65 metri înălțime și șchiopătează puțin cu piciorul drept.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!