Italia: un italian și un albanez i-au luat viața românului Nicu Chirilă. Victimă a unei răzbunări

Românul Nicu Chirilă, în vârstă de 55 de ani, s-a stins din viață pe patul spitalului după 40 de zile de chinuri. El a fost bătut crunt la Bologna, în via Della Beverara, pe data de 6 octombrie, de niște persoane necunoscute, care i-au furat telefonul mobil. Internat de urgență la Spitalul Maggiore, și-a dat sufletul în dimineața zilei de joi, 15 noiembrie, după 40 de zile de suferință. Vineri, 23 noiembrie, autoritățile italiene au făcut publice numele celor care i-au luat viața românului nostru: Ilir Marku, un albanez în vârstă de 49 anni și Cosimino Mirko Lettieri, un italian de 32 de ani. Cei doi sunt acuzați de jaf și omucidere, informează La Repubblica.

Pe 15 noiembrie, Nicu Chirilă părăsea această lume din cauza leziunilor suferite în timpul atacului. De atunci, carabinierii au început să reconstruiască faptele și după audierea mai multor martori, au adunat dovezi suficiente pentru a demonstra că cei doi, cetățeanul albanez și cel italian, sunt responsabili de ceea ce i s-a întâmplat românului.

Nicu Chirilă, rezident în zona Mazzini, era venit în Italia cu 15 ani în urmă, iar de 12 ani lucra ca muncitor mecanic pentru o societate din Ponte Ronca. În seara zilei de 6 octombrie a mers la centrul comercial Navile să își cumpere ceva de încălțat. Odată făcute cumpărărturile, Nicu a ieșit și s-a îndreptat spre stația de autobuz din via Beverara pentru a se întoarce acasă, dar brusc, a fost atacat pe la spate. Agresorii erau cei doi numiți mai sus și acționau din răzbunare.

Cu puțin timp înainte, în ziua respectivă, Nicu Chirilă fusese la barul din Via della Beverara, unde Ilir Marku se certa cu un marocan pentru chestiuni legate de bani. Chirilă, prieten de-al marocanului a sărit în apărarea sa și astfel, izbucnește o adevărată încăierare sub ochii bătrânilor care jucau cărți. Chirilă a scos un cuțit cu care l-a atacat pe albanez dar a reușit să îi atingă doar haina și pantalonii.

Povestea, așa cum va demonstra tragicul epilog de mai târziu, nu se va termina în acest fel. Marku îl cheamă pe prietenul său italian, Cosimino Lettieri și împreună se duc să-l caute pe român. Îl găsesc după circa o jumătate de oră în stația de autobuz, nu departe de Beverara, unde l-au masacrat în bătaie. Cei doi se întorc la bar și sunt văzuți de persoanele prezente cu mâinile murdare de sângele conaționalului nostru.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Nicu Chirilă, 55 de ani, decedat la Bologna în urma unei bătăi crunte primite de la un albanez și un italian

Chirilă a ajuns cu greu acasă, unde s-a simțit rău și cumnata sa a chemat salvarea.  Conaționalul nostru a pierdut lupta cu viața 40 de zile mai târziu, după mai multe operații chirurgicale. Cei doi agresori au fost arestați și interogați joi, 22 noiembrie. Ambii au declarat că nu intenționau să îi ia viața românului „ci doar să-i dea o lecție”.

La identificarea albanezului Ilir Marku și italianului Cosimino Mirko Lettieri, a fost de mare ajutor pentru autorități mărturia marocanului care se certa la bar cu Marku și care s-a prezentat la secția de poliție din proprie inițiativă. Nicu Chirilă a sărit în apărarea sa dar a plătit acest gest cu viața.

Distribuie acest articol