Noi măsuri anti-COVID luate de guvernul italian: regiunile se împart în zone roșii, portocalii și verzi

Premierul Italiei Giuseppe Conte a semnat în seara zilei de 3 noiembrie, noul Dpcm privind măsurile restrictive anti-Covid. Regulile vor intra în vigoare de vineri, 6 noiembrie și vor fi valabile până în 3 decembrie.

Noul dpcm stabilește un regim de închideri diferențiate, în funcție de intervalul de risc de contagiune al coronavirusului din fiecare regiune. Astfel, țara se împarte în zone roșii, portocalii și verzi, conform scenariului de risc.

Clasificarea unei regiuni într-unul dintre cele trei scenarii indicate („roșu”, „portocaliu” și „verde”) va fi decisă de Ministerul Sănătății prin ordin, pe baza celor 21 de parametri de referință. Unele dintre acestea ar fi: indicele Rt (gradul de contaminare), focarele și situația ocupării paturilor de spital.

Lombardia, Piemonte, Calabria, Alto Adige și Valle d’Aosta sunt regiunile candidate la cea mai restrictivă închidere (zone roșii). Puglia, Liguria și Veneto sunt la acest moment între zona portocalie și cea verde. În timp ce Campania (pentru moment în zona portocalie) ar putea trece în zona roșie dacă creșterea de noi cazuri continuă. Toate celelalte regiuni sunt deocamdată în zona verde, dar numai în următoarele câteva ore vor fi disponibile datele actualizate ale monitorizării Ministerului Sănătății, cu cea mai actuală „fotografie” a situației epidemiologice din Italia.

Măsurile în vigoare în toată Italia

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Printre puținele modificări față de proiectul noului decret, pe care l-am prezentat aici, este aceea că în zonele roșii saloanele de coafură și frizerie nu se închid.

Printre regulile avute în vedere la nivel național se numără:

  • sunt interzise deplasările între orele 22:00 și 05:00;
  • capacitatea transportului public redusă la 50% (cu excepția autobuzelor școlare);
  • închiderea tuturor muzeelor ​​și centrelor comerciale în weekend (cu excepția activităților esențiale prezente în interior, cum ar fi farmacii, parafarmacii, produse alimentare, tutunuri și chioșcuri de ziare);
  • lucru de acasă la cele mai înalte niveluri posibile, atât în ​​administrația publică, cât și în sectorul privat;
  • interzise croazierele și concursurile de orice fel, cu excepția celor ale personalului medical;
  • mască obligatorie la școală pentru copiii de școală primară și gimnaziu, chiar și atunci când stau în bancă;
  • închiderea sălilor de pariuri și jocuri oriunde s-ar afla (în baruri de exemplu);
  • învățământ la distanță 100% pentru elevii de liceu (dar elevii din clasele primare și gimnaziale rămân în schimb la clasă, cel puțin în regiunile unde nu s-au aplicat deja ordonanțe mai restrictive).
Distribuie acest articol