Italia: Șofer român amendat cu 1.000 de euro, transporta carne fără să respecte normele prevăzute de lege

Poliția Rutieră din Montichiari, provincia Brescia, a amendat în cursul serii de ieri, 1 iulie 2020, cu 1.000 de euro un șofer român în vârstă de 50 de ani care transporta carne de porc cu camionul fără să respecte măsurile impuse de lege.

Șoferul român, scrie Giornale di Brescia, a fost oprit de polițiști în zona de serviciu Ghedi Est de pe autostrada A21, în dreptul localității Bagnolo Mella. Agenții au constatat că în camionul condus de conaționalul nostru se afla un transport de carne, dar temperatura în lada frigorifică era de 22 de grade, în timp ce legea impune să fie de maxim 7 grade. În plus, durata transportului (de la Parma la Treviso) ar fi ajuns undeva la 3 ore, iar legea italiană permite maxim 2 ore pentru transporturile de carne în aceste condiții.

Bărbatul român a fost sancționat cu suma de 1.000 de euro, iar carnea a fost pusă sub sechestru de către inspectorii de la Agenția Locală de Sănătate (ASL).

Un alt șofer, de această dată un pakistanez, a primit o amendă de peste 3.500 de euro tot ieri seară, mai precizează sursa citată. Acesta transporta carne de bovin din Cune, provincia Lucca, în Polonia, și o parte din produsele din carne erau pe podeau lăzii frigorifice, iar greutatea totală a transportului depășea cea permisă de lege.