Italia: Șoferul unui camion care transporta pachete în România a oferit 400 de euro polițiștilor pentru a scăpa de amendă. Nu avea autorizație de transport

Un șofer român în vârstă de 45 de ani a fost arestat luni, 5 august, de poliția din Italia pentru că a încercat să mituiască doi agenți de la Polstrada după ce l-au oprit în apropierea orașului Napoli și au constatat că acesta nu deținea autorizație de transport pentru marfa deținută.

În zona de servicii S. Pietro situată pe autostrada A1, la kilometrul 2 + 900 din Ramo Capodichino, provincia Napoli, a fost oprit ieri șoferul unui camion Mercedes cu numere de înmatriculare românești pentru un control de rutină a documentelor.

- Continuarea articolului după publicitate -

În timpul verificărilor agenții de poliție au constatat că interiorul camionului era plin cu pachete care conțineau îmbrăcăminte și încălțăminte, produse alimentare, aparate electronice și electrocasnice, „probabil aparținând cetățenilor români care trăiesc pe teritoriul italian și destinate membrilor familiilor din România”, scrie Napoli Today.

Șoferul român nu era în posesia niciunui document de transport și i-a fost adus la cunoștință faptul că, din acest motiv, va fi sancționat în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 298/74. Sancțiunea prevăzută pentru încălcarea acestei reguli prevedea plata sumei de 2.000 de euro, care trebuia plătită imediat. Dacă amenda nu era plătită pe loc se proceda la reținerea administrativă a autovehiculului.

După ce a primit această înștiințare, șoferul a încercat să-i roage pe agenți să renunțe la redactarea procesului verbal. Nereușind, a intrat în cabina camionului de unde a ieșit câteva minute mai târziu și a înmânat unuia dintre agenții de poliție o foaie albă, împăturită, în interiorul căreia se aflau 8 bancnote a câte 50 de euro fiecare, pentru un total de 400 de euro. Șoferul român a fost arestat pentru instigare la corupție.

I-a fost sechestrat atât camionul, care a fost pus sub custodie judiciară, cât și suma de 400 de euro, informează sursa citată.

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate