Lenuța, femeia violată într-un spital din Italia. Asistentul medical învinuit a fost suspendat de la locul de muncă

A fost suspendat de la locul de muncă și riscă să fie concediat, asistentul medical care este  acuzat că a violat o femeie română în vârstă de 55 de ani internată la o clinică privată din Agropoli, relatează cotidianul La citta di Salerno.

Femeia se numește Lenuța T. și este căsătorită. De peste 15 ani în Italia, locuiește într-o localitate din Cilento, provincia Salerno. „Sunt terorizată de ceea ce s-a întâmplat și cer să se facă dreptate” spune Lenuța care susține că în timp ce se afla internată la „Institutul Clinic Mediteranean” (Casa di Cura „Instituto Clinico Mediterraneo”, conform site-ului Voce di Strada) din Agropoli pentru a suporta unele investigații diagnostice, a fost violată în baia salonului său de un lucrător al instituției respective.

„M-am prezentat la clinica respectivă să fac anumite investigații. El m-a văzut făcând o radiografie, mi-a vorbit dar nu l-am băgat în seamă. Când am ajuns în camera unde eram spitalizată am constatat că televizorul nu funcționa. A venit el și a început să probeze telecomenzile de la televizor, iar după mai multe încercări a reușit, i-am mulțumit și a plecat. A început să mă sune la telefon, inițial nu am răspuns, a treia oară când a sunat abia, am răspuns să văd ce vrea. A început să îmi spună că sunt o femeie frumoasă, i-am cerut să mă lase în pace, că nu mă interesează.

S-a întors de mai multe ori în cameră la mine, la un moment dat s-a prezentat cu niște șervețele de hârtie. A dus șervețelele în baie și mi-a spus că le pot folosi, apoi m-a chemat să îmi arate ceva: ‘Vino, trebuie să își arăt ceva, aici’ mi-a spus. Odată intrată în baie a închis ușa și a început să se dezbrace. M-a blocat și m-a forțat să am un raport sexual cu el. Plângeam dar el a continuat până când am văzut că începusem să pierd sânge. A terminat, a curățat în urma lui și a plecat. Eram șocată.

După masa de prânz m-a sunat spunându-mi că dorește să o facă din nou. ‘Mă întorc mai târziu’ mi-a spus.  Mă simțeam rău, nici nu înțelegeam ce se petrece, eram consternată. Între orele 14:00 și 15:00 din aceeași zi, s-a întors. M-a împins lângă perete, mi-a luat mâna și m-a forțat să îl masturbez până la final. A curățat podeaua cu șervețele, am fost proastă că nu le-am păstrat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

M-am adresat imediat personalului sanitar al clinicii povestind ce mi s-a întâmplat. Mi-au dau un analgezic, iar asistentele mi-au spus să vorbesc cu asistenta șefă care m-a trimis la Direcția instituției. Acolo am spus totul unei doctorițe care m-a asigurat că îl vor concedia pe violentator și mi-a cerut să nu denunț episodul la carabinieri. Eram uluită și aproape că mă convinsese, i-am spus că nu o să denunț.

A doua zi dimineață trebuia să fac alte teste medicale, dar eu nu mai puteam rămâne în clinica respectivă. Am decis să plec și m-am dus la secția de urgență din Agropoli, acolo am spus tot ce s-a întâmplat și ei au sunat pe carabinierii și ambulanța care m-a dus la spitalul din Vallo della Lucania. Am făcut toate investigațiile și s-a constatat violența sexuală. În clinica unde am fost violată doar o doctoriță mi-a cerut să nu denunț la carabinieri, toți ceilalți m-au îndemnat să o fac. Și așa am făcut: le-am spus carabinierilor totul.”

O poveste oribilă, de neconceput, care acum este investigată de magistrații de la Procuratura din Vallo della Lucania. Anchetatorii vor trebui să înțeleagă dacă povestea femeii corespunde adevărului.

Ieri, 12 iulie, a fost efectuată o confruntare între victimă și presupusul agresor. Femeia română a fost pusă față în față cu 4 bărbați și a fost invitată să îl recunoască pe autorul violenței. Nu a fost dificil pentru Lenuța să o facă, l-a indicat imediat pe lucrătorul sanitar acuzat. Acesta este căsătorit și are copii. Va fi interogat în următoarele ore.

Vestea despre ceea ce i s-a întâmplat Lenuței a uimit comunitatea din Agropoli. Instituția sanitară în care s-a petrecut faptul presupus este o clinică medicală privată de renume din localitate.

Ce spun femeile românce din Italia despre conaționala lor violată într-un spital: „Vrea doar bani, a înscenat violul”

Distribuie acest articol