Medic român despre măsurile anti-COVID din Italia: „Oamenii respectă regulile, iar autorităţile iau decizii serioase”

Pe fondul pandemiei Covid19, guvernul italian a prelungit starea de urgență până la 31 decembrie 2021 și a adoptat măsuri urgente pentru combaterea pandemiei. Nu mai este obligatorie purtarea măștii de protecție în aer liber, cu excepția cazurilor în care nu se poate garanta distanța între persoane, în situații de aglomerații și în spațiile în aer liber din unitățile medicale, precum și în prezența unor persoane cu deficiențe ale sistemului imunitar. Rămâne obligatorie purtarea măștii în toate spațiile închise, cu excepția locuințelor private, precum și aceea de a avea cu sine o mască de protecție, pe întreg teritoriul național.

De la 6 august 2021, participarea la anumite activități (spre exemplu spectacole deschise publicului, piscine, centre culturale, etc.) este posibilă doar dacă persoanele se vor afla în posesia Certificatului digital verde. Despre aceste reguli și de cum sunt ele respectate, Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, aflată într-o vizită la Florența, a povestit într-o postare pe Facebook:

„Petrec un weekend în Toscana, să îmi încarc bateriile. În Florenţa, cu toate că teoretic e extrasezon, e o mare de oameni. Când e mai aglomerat, oamenii îşi pun măştile. În niciun loc nu se intră fără a scana certificatul verde. Toţi au o aplicaţie instalată pe telefon sau tabletă, să poată scana, durează o fracţiune de secundă, ceea ce menţine fluxul de vizitare.

Nici în Dom, nici în cafenele, nici în Gară, nicăieri nu intri fără Green Pass. Toate vizitele turistice se fac cu circuite bine puse la punct, niciodată nu ieşi pe unde ai intrat, chiar dacă au fost necesare amenajări importante pentru asta. Toţi chelnerii poartă măşti, la fel și cei care vând în supermarket, gelaterii, cafenele.

Nimeni nu poartă măşti aiurite, de pânză, de poliester, cu supape, sau porcării de plastic transparent cum vezi la noi, nişte fandosiți. Toţi au măşti medicale. Controalele sunt draconice, atât la turişti, cât şi în hoteluri, unităţi de alimentaţie, unde nu au voie nici măcar să amestece pe acelaşi platou diverse tipuri de alimente la micul dejun, de exemplu. Masca se dă jos când mănânci şi apoi imediat toţi o pun la loc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Patrulează poliția la toate obiectivele importante de vizitat pentru a păstra ordinea şi a menţine siguranţa. Nu am văzut niciun miting de protest şi nici vreun bărbos cocoţat pe vreo clădire agitând steagul ca să nu îşi pună masca. Se simte că autoritatea funcţionează, oamenii respectă regulile, autorităţile iau decizii serioase, cel puţin din punctul de vedere al pandemiei.

Ca turist mă simt în siguranţă, ca român mă doare inima când mă gândesc cât circ voi găsi la întoarcere şi cât de puţin respect pentru orice.”

Distribuie acest articol