Un tânăr muncitor agricol român, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața într-un accident cumplit petrecut în satul Thurio (Corigliano Rossano) din Calabria, unde tânărul lucra la o fermă agricolă.
Tragicul eveniment a avut loc în timpul orelor de muncă de luni, 27 noiembrie, informează Gazzetta del Sud.
Muncitorul român, aflat la volanul unui tractor, s-a prăbușit într-o râpă și a fost prins sub vehiculul care s-a răsturnat peste el.
Detaliile exacte ale accidentului sunt încă în curs de investigare, dar se presupune că tractorul s-a răsturnat după ce s-a apropiat prea mult de marginea unei pante abrupte, ceea ce a dus la căderea acestuia.
Conaționalul nostru nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Echipele de intervenție, inclusiv pompierii și carabinierii din Corigliano Rossano, au ajuns rapid la fața locului.
Gianmarco Filippi, comandantul echipajelor de carabinieri, coordonează investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Acestea includ examinarea atentă a locului accidentului și a tractorului implicat.
Cu numai câteva zile în urmă, un alt tragic accident de muncă a avut loc într-o zonă forestieră din Bussi, provincia Pescara, soldat cu decesul unui tânăr muncitor român, Claudiu Stafie, în vârstă de 32 de ani. Mai multe informații despre acest caz puteți citi aici: Claudiu, mort în Italia la numai 32 de ani. Un accident la locul de muncă i-a pus capăt vieții