Pensia sau alocația socială pentru românii din Italia. Cine are dreptul și cum se face cererea

„Assegno sociale”, alocația sau pensia socială, este o indemnizație economică, un ajutor social, în favoarea cetățenilor italieni și a cetățenilor comunitari sau extracomunitari cu reședința pe teritoriul Italiei, care se află în condiții economice dezavantajoase, cu un venit mic, foarte mic sau inexistent.

Alocația socială sau pensia socială, se calculează în baza veniturilor cetățeanului iar în cazul cetățenilor căsătoriți, veniturile celor doi sunt cumulate și nu trebuie să depășească plafonul maxim stabilit de lege.

Condiții valabile pentru anul conform guidafisco.it – Puteți beneficia de pensie socială în Italia, (Assegno Sociale/Pensione Sociale), dacă:

  • aveți cel puțin 67 de ani: această cerință este unică, pentru bărbați și femei.
  • este necesar să aveți reședința efectivă în Italia, să fiți înscris/ă la Serviciul de evidenţă a populației – „anagrafe” din cadrul Primăriei (puteți prezenta inclusiv „carta di soggiorno” – permis de ședere);
  • ați avut reședința efectivă, stabilă și continuă pe teritoriul italian timp de cel puțin 10 ani;
  • nu aveți nici un fel de venit sau venituri mai mici decât limitele stabilite de lege. Pentru indemnizația socială limita de venit este egală cu 5.824 de euro pe an, sau 11.649,82 pentru persoanele căsătorite.

Valoarea alocației sociale (pensiei sociale)

Alocația socială în acest an este egală cu 460 de euro și este plătită timp de 13 luni. Alocația socială poate fi integrală sau redusă, în funcție de venitul deținut.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cererea poate fi prezentată:

  • pe site-ul www.inps.it: Servizi online>>Servizi per il cittadino>> Domanda di Prestazione Pensionistica (Pensione, Ricostituzione, Ratei) e Certificazione (salvaguardia, diritto a pensione).
  • telefonic – sunând la numerele de telefon: 803164 (apelabil gratuit de la un telefon fix), 06164164 (apelabil de la un telefon mobil);
  • apelând la serviciul oferit de un Patronat care va transmite cererea dumneavoastră online, gratuit.

V-ar mai putea interesa:

Distribuie acest articol