Trupurile unei fetiţe de 9 ani şi ale părinţilor ei într-un vehicul complet strivit sub podul prăbușit la Genova

Cel puţin 41 de oameni au murit după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, din oraşul Genova, conform celui mai recent bilanţ anunţat sâmbătă de agenţia de ştiri ANSA.

Alte trei trupuri neînsufleţite au fost descoperite în ultimele 24 de ore sub dărâmături.

Potrivit ANSA, pompierii au descoperit trupurile unei fetiţe de 9 ani, Kristal şi ale părinţilor ei într-un vehicul „complet strivit”.

Familia Cecala Cristian și Dawna, împreună cu fetița lor, descoperită sub dărâmături, fără viață, era originară din orașul Novara (Piemonte).

16 persoane sunt rănite, dintre care 9 sunt încă internate în spital, două dintre ele fiind în stare foarte gravă

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Cel mai grav dintre toți cei răniți în urma prăbușirii podului Morandi din Genova, este Marian Roșca, 36 de ani, bărbat de origine română”, a declarat Angelo Gratarola, șeful departamentului regional internațional de urgențe. Marian a suferit numeroase fracturi toracice și un traumatism cranian deosebit de grav. „Starea lui este foarte critică, se află în comă farmacologică și există îndoieli cu privire la supraviețuirea lui.”, a declarat Gratarola, citat de askanews.

Pe pod, în momentul prăbuşirii, erau în jur de 30 de autovehicule. Unele au aterizat direct în albia râului care trece pe dedesubt, altele au căzut pe calea ferată din apropiere. Multe dintre mașini au fost prinse între bucăţile imense de beton armat căzute la pământ.

Distribuie acest articol