Povestea de seară a unei îngrijitoare românce din Italia: „Mâncam o bucată de pâine sub cearșaf, cu lacrimi”

Povestea Elenei nu are nimic mai special decât povestea miilor de femei românce care au luat drumul străinătății în căutarea unei speranțe de viață mai bune. O poveste de viață trăită departe de casă, departe de cei dragi, cu multă suferință, cu mult dor în suflet dar în același timp cu demnitate, curaj și respect de sine. Elena, românca plecată de ani buni în lume, nu s-a lăsat umilită în fața nimănui, și-a cerut drepturile, a pretins respect oferindu-l în același timp și a știut să meargă mai departe ori de câte ori a întâmpinat obstacole.

Povestea Elenei, povestea multora dintre noi:

Înainte de a veni în Italia, am lucrat 5 ani într-o fabrică în Turcia, m-am adaptat la viața lor, mi-am acoperit și capul, am învățat limba și m-am încadrat cu respect și fără probleme.
Am venit în Italia, același lucru, respect pentru cine mi-a dat de muncă, dar nu am tăcut, am învățat legea și mi-am cerut drepturile fără frică. Sunt 20 de ani de umblat prin străini, respect pe cei care mă respectă, nu stau unde nu sunt respectată și îmi dau cu părerea, când mi se pare normal, în limita bunului simț.

La Palermo așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi 

În Italia mi-am început activitatea la Palermo, nu știam să vorbesc italiana, eram plătită cu 500 de euro și aveam un palat de casă de curățat căci lucram pentru contesa Ana, care mă chema „servitoare” și nu pe nume. „Palatul” avea 3 etaje cu balcoane de jur împrejur, eu trebuia dimineața să șterg praful de pe frunzele plantelor. Trebuia să stau drepți lângă masă când ele mâncau, ca să le servesc, trebuia să spăl lenjeria intimă la mână, trebuia să curăț movile întregi de obiecte de argint, că mi se întorceau mațele de la mirosul soluției de curățat. Mâncare puțină, căci acasă la mine trăiam cu cartofi, așa spunea fata contesei. Așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine de unde o aruncau și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi.

Prima zi când mi-au dat 2 ore libere și am ieșit, era ca o victorie pentru mine!

Mi-am adunat forțele și curajul și am plecat la alt loc de muncă. Aveam 3 persoane, una pe picioare, una jumătate moartă dar cu gura mare și altă persoană în căruț. Și aici lucrurile au mers greu la început, am vorbit cu familia, s-a schimbat modul de mâncare și uneori îmi făceau cadou un pachet de țigări, dar am stat luni de zile închisă în casă fără liber. Îmi amintesc și acum că în prima zi când mi-au dat 2 ore libere și am ieșit, am stat pe o bancă, nu puteam să merg, eram amețită și mă clătinam, dar am ieșit afară, era o victorie!

Am plecat în Nord, aveam o datorie morală față de copiii mei

Am rupt totul, nu m-am gândit la nimic și am plecat în nord, eu eram aici să fac ceva, să realizez ceva, acasă aveam copii și era venit pe lume primul nepot fără să-l fi putut vedea încă. Uneori deciziile sunt dure, ai frică de necunoscut, dar dacă vrei ceva, ești dator să încerci! Primul loc de muncă de la Rimini mi l-a găsit o rusoaică ce mi-a cerut 400 euro pe el. OK, ai banii i-am spus dar trebuie să muncesc o lună să văd dacă îi câștig, nu a fost să fie, bătrâna a murit în pat cu mine după 3 săptămâni. Rusoaica continua să vină la poartă ca să-i dau bani. Am zis că așa, o cinste îi fac, dar 400 euro nu-i dau, atunci a început cu amenințări, că face, că drege și așa am ajuns că am pus-o cu fundul în gard și am calmat-o, că nu i-a mai trebuit nimic.

O luam de la început, cu alt loc de muncă

Era o familie de 2 persoane, un bătrân care făcuse un ictus și acum era în perioada de recuperare. Loc destul de bun, dacă nu ajungem la vorba economie. Nu se spăla mult, nu se făcea baie des, nu se mânca multă carne și pește, ci buruiene de pe câmp, pe care le culegea sau le cumpăra bătrâna. În prima zi de muncă, am găsit în baie pe rezervorul de apă de la wc, 4-5 bucățele de hârtie igienică și bineînțeles le-am aruncat, scandalul a fost mare, de ce le-am aruncat? Băbuța se ștergea când făcea pipi o dată și le mai folosea o dată, atunci i-am propus să le agățăm afară pe frânghie în cârlige, a râs, s-a uitat încrucișat, dar nu a mai făcut gestul. Ea trebuia să facă pipi de 3-4 ori ca să tragă apa o dată, am stat de vorba cu ei, cu băieții, am clarificat și am continuat munca. În timp lucrurile s-au schimbat, ori erau mai buni, ori mai adăugau la bani, dar totul discutând, mereu am spus ceea ce nu mi-a convenit.

- Continuarea articolului după publicitate -

Am lucrat 5 ani într-un hotel. Muncă multă, dar altă viață, alți bani, alți oameni

La un moment dat însă, oboseala și-a spus cuvântul, așa că am plecat la un hotel unde m-am încadrat ca menajeră. Am lucrat 5 ani la Corvara într-un hotel de 5 stele. Muncă multă, dar altă viață, alți bani, alți oameni. Uneori avem nevoie de schimbare, ne încărcăm bateriile și sufletul, și așa avem forța de a merge înainte. După hotel am avut un moșuleț, Doamne, îmi număra și îmbucăturile la început, mă făcea în tot felul, dar familia lui mi-au fost alături și el în timp s-a calmat și așa am stat 4 ani împreună.

Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare se amăgește

Mereu am schimbat, căutând ceva mai calm, mai bun și mai bine plătit, nu am uitat niciodată că eu aici sunt musafir și nu cetățean italian. Acum, unde sunt de un an jumătate, pot spune că e cel mai corect loc de muncă, și din punct de vedere economic, am un contract bun de muncă, sunt respectată, mă simt liniștită din toate punctele de vedere, dacă au fost câteva lucruri de rezolvat cu contractul, cu liberele sau cine știe ce, le-am spus, au înțeles și totul e ok.

Cine este mai tânăr, cine are familia aici, poate să se gândească la un viitor aici, dar e greu, poți avea și 40 de ani de Italia, tot un străin rămâi. Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare se amăgește. În toată lumea e greu, să ne rugăm pentru pace și liniște, căci dacă se întâmplă ceva în lume, străinii sunt cei care pleacă primi.

Spuneți, vorbiți, cereți, încercați schimbările fără frică! Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni

Suntem singure prin lume, nu are cine ne spune o vorbă bună, o mângâiere, suntem prezente zilnic alături de oameni bătrâni și bolnavi, expuse și noi la orice boală, anii trec și cei care nu fac munca asta nu vor înțelege niciodată prin ce trece un suflet pe pământ străin departe de cei dragi!
Aveți grijă de sufletul și sănătatea voastră fetelor, curaj, spuneți, vorbiți, cereți, încercați schimbările fără frică! Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni, trăim doar o dată!

Am scris cam mult, am uitat să mă opresc, considerați și voi că e… povestea de seară!

Elena Coroi – Italia

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate