Prima regiune din Italia care va intra în Zona Albă. Alte două regiuni vor fi incluse în Zona roșie, iar trei în cea portocalie

Numărul infecțiilor este atât de mic într-o regiune italiană încât ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a mutat-o în „Zona Albă”, în noua ordonanță semnată astăzi, 27 februarie 2021, dar care va intra în vigoare de luni, 1 martie. Prin aceeași ordonanță, însă, se schimbă culoarea și pentru alte cinci regiuni, două dintre ele devenind roșii, iar celelalte trei vor fi portocalii.

Insula Sardinia, prima regiune italiană inclusă în Zona Albă

Potrivit ziarului La Repubblica, regiunea Sardinia (Sardegna) va fi prima din Italia declarată Zonă Albă, dar autoritățile locale țin să fie precaute în ce privește relaxarea măsurilor de prevenție și se gândesc să facă totul gradual. Asta înseamnă, spre exemplu, că mai întâi vor da undă verde restaurantelor și barurilor să fie deschise publicului și în timpul serii, apoi celorlalte activități.

Cu toate acestea, purtarea măștilor de protecție și respectarea distanței de siguranță între persoane nu vor fi excluse încă, atât în ceea ce privește spațiile închise, cât și cele deschise. Măsurile exacte care vor trebui respectate și după includerea acestei regiuni în zona albă vor fi precizate într-o nouă ordonanță emisă de președintele regiunii, Christian Solinas.

De precizat, însă, că până la data de 10 martie, localitățile Bono și San Teodoro, iar până la 5 martie, La Maddalena (toate trei situate în provincia Sassari) vor rămâne în zona roșie.

Liguria va trece de la portocaliu la galben

Veste bună și pentru regiunea Liguria care, tot de luni, va deveni zonă galbenă, în prezent aceasta fiind de culoare portocalie pe harta evoluției pandemice din Italia. Localitățile Ventimiglia și Sanremo din această regiune vor rămâne, însă, într-o zonă „forțată” de culoare portocalie deoarece se află la granița cu Franța, țară în care numărul infecțiilor este mult mai mare. În plus, între 2 și 6 martie va avea loc și festivalul de la Sanremo care, deși accesul publicului este interzis, prezintă oricum un risc cu privire la creșterea numărului de infecții.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Veste proastă pentru Lombardia, Marche și Piemont

Trei regiuni din zona galbenă vor fi mutate în zona portocalie, conform noii ordonanțe a ministrului Sănătății din Italia. Este vorba despre Lombardia, Marche și Piemonte, potrivit sursei citate, care au avut în ultimele două săptămâni un indice RT peste limita zonei galbene. Acesta, în combinație cu celelalte date epidemiologice (de exemplu, cu numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă), i-a determinat experții Comitetul Tehnico-Științific să includă aceste trei regiuni în zona portocalie începând de luni.

Veste și mai proastă pentru Basilicata și Molise

În ciuda faptului că, în prezent, regiunea Basilicata se află în zona galbenă, așa cum se poate observa pe site-ul oficial al guvernului italian, și că numărul pacienților internați la Terapie Intensivă este de numai 7, începând de luni aceasta va fi inclusă în zona roșie. Motivul, explică autoritățile, este că indicele RT al noilor infecții a trecut, în numai o săptămână, de la 1,03 la 1,51.

„Chiar dacă în acest moment presiunea asupra spitalelor rămâne în limite restrânse, cu 7 locuri ocupate în Terapie Intensivă, iar pe teritoriu avem mai puține focare de infecție, în ultima perioadă am văzut o creștere semnificativă a indicelui de contagiozitate. Acesta este motivul din spatele deciziei Ministerului Sănătății de a aduce Basilicata printre zonele din țară în care urmează să se aplice cele mai restrictive măsuri”, a declarat președintele regiunii, Vito Bardi.

Aceeași măsură va fi aplicată și pentru regiunea Molise, aceeasta fiind, însă, în zona portocalie în clipa de față.

Distribuie acest articol