Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit. Un curcubeu a apărut în fața mulțimii adunate la Palatul Buckingham

Elisabeta a II-a, Regina Marii Britanii, a murit în după-amiaza zilei de joi, 8 septembrie 2022, la Castelul Balmoral din zona Aberdeenshire, în Scoția, informează BBC care citează reprezentanți ai Palatului Buckingham.

Născută la data de 21 aprilie 1926, la Mayfair, Londra, cu numele Elizabeth Alexandra Mary Windsor, regina avea 96 de ani, iar moartea ei vine la 17 luni după decesul soțului său, Prințul Philip, cu care a fost căsătorită timp de 73 de ani.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Odată cu trecerea în neființă a Reginei Elisabeta, tronul Marii Britanii va fi preluat de cel mai în vârstă dintre fii ei, Charles, fostul Prinț de Walles.

„Regina a murit în pace la Balmoral, în această după-amiază”, se arată într-un comunicat emis de Palatul Buckingham.

„Regele (Charles – n.r.) și Regina Consoartă, vor rămâne la Balmoral în această seară și vor reveni la Londra mâine”, se mai precizează în comunicat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Regina Elisabeta alături de Prințul Charles. Foto: BBC

Familia reginei s-a reunit la castelul din Scoția după ce îngrijorările cu privire la starea sa de sănătate au crescut în cursul zilei de astăzi.

Printre cei prezenți, s-a numărat și nepotul reginei, Prințul William, în timp ce Prințul Harry urmează să sosească și el în următoarele ore.

Pe măsură ce vestea despre starea precară de sănătate a Reginei Elisabeta s-a răspândit în Marea Britanie, tot mai multă lume s-a adunat în fața Palatului Buckingham în această după-amiază.

Spre surprinderea tuturor, un curcubeu s-a arătat în fața mulțimii cu ceva timp înainte ca decesul reginei să fie anunțat.

Curcubeul apărut în fața mulțimii de la Buckingham Palace. Foto: Getty Images/BBC

Îndelungata domnie a Reginei Elisabeta a II-a a fost marcată de simțul ei puternic al datoriei și de hotărârea ei de a-și dedica viața tronului și poporului său.

Ea a devenit pentru mulți singurul punct constant într-o lume în schimbare rapidă, pe măsură ce influența britanică a scăzut, societatea s-a schimbat dincolo de recunoaștere și rolul monarhiei în sine a fost pus sub semnul întrebării.

Succesul ei în menținerea monarhiei în vremuri atât de tulburi a fost și mai remarcabil, având în vedere că, la momentul nașterii ei, nimeni nu ar fi putut prevedea că tronul va fi destinul ei.

Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a născut pe 21 aprilie 1926, într-o casă chiar lângă Berkeley Square din Londra, fiind primul copil al lui Albert, Duce de York, al doilea fiu al lui George V, și al ducesei sale, fosta Lady Elizabeth Bowes-Lyon.