Român dat dispărut în Italia de angajator după ce n-a mers la muncă două zile. Poliția l-a găsit acasă, beat criță

Un român rezident în localitatea italiană Licata din provincia Agrigento (Sicilia) a pus în alertă atât angajatorul său, cât și polițiștii, după ce nu s-a prezentat la muncă două zile.

Angajatorul compatriotului nostru, îngrijorat că acesta ar fi pățit ceva, a denunțat apoi dispariția lui la poliție, iar anchetatorii au reușit să-l găsească într-un timp foarte scurt.

Potrivit publicației locale Grandangolo Agrigento, bărbatul român lucra ca pastor pentru un fermier din localitatea menționată mai sus și timp de două zile nu a mers deloc la muncă și nici la telefon nu răspundea.

Fermierul a decis astfel să apeleze la ajutorul polițiștilor pentru a-l găsi și a se asigura că este bine, iar oamenii legii au dat startul imediat căutărilor.

Primul loc în care au început căutările a fost chiar adresa la care românul figurează ca rezident și tot acela a fost și ultimul loc în care au căutat, deoarece bărbatul dat dispărut se afla acasă, fiind teafăr și nevătămat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Singura problemă însă, era că nu se putea ține pe picioare din cauza cantității mari de alcool pe care a consumat-o, motiv pentru care polițiștii au solicitat o ambulanță la fața locului pentru a-i verifica starea de sănătate.

Odată constatat faptul că ciobanul român nu se află în pericol, forțele de ordine au închis ancheta și au comunicat rezultatul acesteia angajatorului, care urmează să decidă dacă-l va mai primi sau nu la muncă după această aventură.

Distribuie acest articol