Salerno – accident grav la Eboli. Un român mort și alții doi răniți după ce s-au răsturnat cu mașina.

- Conținut sponsorizat -

Un alt accident foarte grav, care a lăsat fără viață un cetățean român de 28 de ani și alți doi români răniți, a avut loc în noaptea zilei de 31 ianuarie spre 1 februarie, 2017, în localitatea Marina di Eboli. Accidentul a avut loc cu doar câteva ore înaintea tragediei de pe autostrada A21 Torino – Piacenza unde, în jurul orei 5:30, alți doi români și-au pierdut viața după ce au intrat cu automobilul Mercedes sub un TIR.

Cei trei bărbați români se aflau la bordul unui automobil Renault Megane a cărui șofer se pare că a pierdut controlul volanului, lovindu-se de parapet și răsturnându-se cu mașina în afara carosabilului. În urma impactului cei trei bărbați au fost aruncați din mașină.

Sursa foto: lacittadisalerno.gelocal.it

Șoferul automobilului, un tânăr în vârstă de 28 de ani, pe nume Dumitru Mihai Juravlea, a decedat pe loc, iar ceilalți doi pasageri au suferit diverse răni și au fost transportați la spitalul din Battipaglia cu o ambulanță de la Croce Bianca.

După primele investigații, anchetatorii spun că cei trei ar fi fost sub influența alcoolului la momentul accidentului, deși cauzele accidentului nu au fost stabilite încă.

 

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -