Alina Mihaela Olaru, tânăra română de 31 de ani care în după-amiaza zilei de ieri, 16 septembrie 2017, a recurs la gestul dramatic de a-și ucide fiica și apoi s-a sinucis, suferea de depresie încă de la nașterea fetiței sale.
Alina, originară din Rădăuți, județul Suceava, se pare că ar fi respins fetița încă de la naștere, probabil și din cauză că tatăl micuței a părăsit-o când aceasta era gravidă și a refuzat să-și recunoască fiica de la bun început, iar femeia a suferit o depresie puternică după naștere.
Potrivit televiziunii Antena 3, în anul 2011, când fetița avea doar trei luni, Alina Mihaela Olaru ar fi încercat să o abandoneze, aruncând-o într-un tomberon de gunoi, dar un bărbat care se afla în trecere prin zonă a auzit-o pe micuță plângând și a alertat poliția.
Autoritățile din Rădăuți au identificat-o pe Alina iar aceasta și-a recunoscut fapta, declarând totodată că a suferit o cădere psihică și că are probleme de sănătate. Tânăra a fost internată pentru scurt timp la spitalul de psihiatrie din Rădăuți și apoi externată, fiind pusă sub tratament psihiatric pe bază de medicamente, tratament pe care-l urma și în prezent la o clinică de lângă Torino.
Ulterior, fetița a fost încredințată din nou mamei sale de către autoritățile din Rădăuți, în ciuda faptului că femeia a încercat să o arunce la tomberon și că suferea de probleme psihice.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ar fi deschis apoi o anchetă în acest caz, dar în luna mai a acestui an, Alina și fetița sa au venit în Italia, unde locuiau împreună cu mama Alinei, în fracțiunea Meano a localității Perosa Argentina, provincia Torino.
Însă tânăra română se pare că nu a reușit să învingă depresia iar această boală nemiloasă a împins-o să comită un gest de nedescris în urma căruia atât ea cât și fiica sau au murit. Alina și-a ucis fetița de numai 6 ani, înjunghiind-o cu un cuțit de bucătărie în piept, apoi și-a aplicat și ei însăși trei lovituri de cuțit care i-au fost fatale.
Corpurile neînsuflețite au fost găsite apoi de mama Alinei, cel al fetiței fiind găsit în sufragerie iar cel al Alinei în bucătărie, iar asupra cazului investighează acum carabinierii din Torino, coordonați de procurorul Mario Bendoni.
Trupurile neînsuflețite ale Alinei și fetiței sale vor fi repatriate în România la finalul anchetei, pentru a fi înmormântate acolo.
Despre depresie. Cum o recunoaștem și la cine putem apela
350 de milioane de oameni în lume sunt diagnosticaţi cu depresie, în timp ce mulţi alţii suferă în tăcere, fără să ştie ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea şi să ceară ajutor.
Psihologii descriu această tulburare ca fiind o perioadă mai lungă de 2 săptămâni în care o persoană se simte tristă sau arată lipsă de interes pentru orice activitate, la care se adaugă tulburări de somn, alimentaţie, de concentrare sau o percepere diferită a propriei imagini.
De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legatură aparentă cu o tulburare psihică. Depresia se manifestă deseori prin dureri de spate, articulare, de membre, tulburări gastrointestinale, de somn şi modificări de apetit.
Această legătură există, pentru că starea de spirit şi durerea sunt determinate de nivelul de serotonină şi neuropinefrină din creier. De aceea, antidepresivele care pot regla mecanismul acestor neurotransmiţători reprezintă prima linie a tratamentului, după cum se arată într-un studiu recent, care arată legătura între depresie şi simptomele fizice.
Cei care suferă de depresie se simt foarte obosiţi, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cele mai banale acţiuni.
Alţii vorbesc despre lipsa oricăror emoţii, de „goliciune” interioară şi de muncă „pe pilot automat”, dar şi de senzaţia unei „apăsări pe piept”.
Fiţi deci atenţi la cei din jurul vostru, la aceste mărturisiri, dacă vin din partea rudelor sau prietenilor, ar putea fi un semnal de alarmă, un prim strigăt de ajutor!
Din păcate, boala trece deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizaţi şi desconsideraţi de societate.
Dar depresia nu este o simplă „stare proastă”, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de voinţă, ci o boală cu care trebuie să lupte şi pe care trebuie să o trateze corect, la fel cum s-ar trata dacă ar avea cancer. Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamentele, antidepresivele, şi participarea la mai multe şedinţe de psihoterapie.
Cu cât depresia este mai severă, cu atât riscul de sinucidere la persoanele afectate de această boală este mai mare, la fel și dacă depresia este tratată necorespunzător.
De cele mai multe ori, tentativa de sinucidere la persoanele deprimate apare brusc, este un impuls, nu ceva premeditat și de aceea poate fi deseori oprită. Potrivit unui studiu, 87% dintre cei care au vrut să se sinucidă s-au decis să facă acest gest cu doar o zi înainte, 71% cu o oră înainte şi 24% cu 5 minute înainte de tentativă.
Semnele de avertizare în cazul sinuciderii sau gândurilor suicidare includ:
• Discuţiile despre sinucidere, de exemplu afirmaţii precum ”o să mă omor”, ” îmi doresc să mor”, ”îmi doresc să nu mă fi născut”;
• afirmaţii precum: ”nu voi mai fi o problemă mult timp” sau ”dacă mi se întâmplă ceva, vreau să ştii că…” pot constitui indicii ale gândurilor suicidare;
• obţinerea mijloacelor pentru a se sinucide, de exemplu cumpărarea unui pistol sau stocarea de medicamente;
• retragerea din viaţa socială şi dorinţa de a fi lăsat singur;
• pierderea interesului pentru activităţile zilnice;
• neglijarea aspectului personal;
• pierderea interesului faţă de muncă, şcoală sau societate;
• dificultăţi de concentrare;
• schimbările de dispoziţie, ca de exemplu euforie într-o zi şi puternic descurajat în ziua următoare;
• preocuparea faţă de moarte sau violenţă;
• sentimentul că este într-o situaţie fără scăpare sau fără speranţă;
• creşterea consumului de alcool sau droguri;
• modificarea rutinei zilnice, inclusiv obiceiurile legate de alimentaţie sau somn;
• persoana face lucruri riscante sau autodistructive, precum consumul de droguri sau conducerea nesăbuită a maşinii;
• oferirea lucrurilor personale sau rezolvarea problemelor legate de serviciu atunci când nu există niciun motiv pentru care aceste lucruri să fie făcute;
• persoana îşi ia rămas bun ca şi cum este ultima dată când vede persoanele respective;
• creşterea acuzelor fizice asociate frecvent cu o supărare emoţională cum ar fi durerile gastrice, cefaleea sau oboseala;
• apariţia unor schimbări de personalitate sau stare de anxietate sau agitaţie severă, mai ales atunci când există vreunul dintre semnele de mai sus.
Cauza principală a sinuciderii este atingerea nivelului maxim de singurătate interioară, disperare, tristețe și neajutorare. Dorința și plăcerea firească pentru viață este înlocuită cu atracția pentru moarte.
Poate exista riscul sinuciderii dacă:
• persoana se simte fără speranţă, izolată social sau singură;
• persoana trece printr-un eveniment stresant cum ar fi pierderea unei persoane dragi, o despărţire, o boală gravă sau probleme financiare sau legale;
• există un abuz de substanţe – abuzul de alcool şi droguri poate agrava tendinţele suicidare şi poate face persoana suficient de nesăbuită sau impulsivă încât să acţioneze conform gândurilor;
• persoana are gânduri suicidare şi are acces la arme de foc;
• persoana are afecţiuni psihiatrice precum depresie majoră, tulburare de stres post traumatic, tulburare bipolară, tulburări de personalitate, anxietate sau psihoză (detaşare de realitate), paranoia;
• există antecedente familiale de tulburări psihice, abuz de substanţe, sinucidere sau violenţă, inclusiv abuz fizic sau sexual;
• există o boală care poate fi asociată cu depresia şi gândurile suicidare aşa cum este cazul bolilor cronice, durerii cronice sau bolilor terminale;
• persoana este bisexuală, homosexuală sau transsexuală şi nu are susţinerea familiei sau are un anturaj ostil.
Trebuie să mergi urgent la doctor dacă crezi că, în acel moment, poţi să-ţi faci rău singur sau chiar ai încercat vreodată să te sinucizi.
Dacă se întâmplă să ai tendinţe suicidare, dar nu eşti în pericol imediat de a-ţi face rău:
• Caută compania unui prieten apropiat sau unei persoane dragi și vorbeşte despre sentimentele tale, chiar dacă poate părea dificil;
• Fă imediat o programare la medic, psiholog sau alte persoane care se ocupă cu astfel de situaţii.
Pe teritoriul Italiei, este în curs, proiectul ”Itaca”, care oferă ajutor, susținere, informații și instrumente utile pentru depășirea depresiei. Cei interesați pot suna la numărul verde:
800.274.274 sau pot trimite un e-mail la linea.ascolto@progettoitaca.org
Deasemenea, Fundația IDEA, (Istituto per la ricerca e la prevenzione della depressione e dell’ansia), a pus la dispoziție numărul verde: 800 538 438.
Discuțiile cu persoanele calificate, ședințele cu psihologii, au toate un caracter de confidențialitate secret, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.
Din codul deontologic al profesiei de psiholog:
I. Principiul respectării drepturilor și demnității oricărei persoane.
Psihologii vor avea permanent în atentie faptul că orice persoană are dreptul să-i fie apreciată valoarea înnăscută de ființă umană și această valoare nu este sporită sau diminuată de cultură. naționalitate, etnie, culoare sau rasă, religie, sex sau orientare sexuală, statut marital, abilități fizice sau intelectuale, vârstă, statut socio-economic sau orice altă caracteristică personală, condiție sau statut.
Aderarea la acest principiu presupune respectarea următoarelor reguli:
Art. I.2. Psihologii își desfășoară activitatea, manifestând respect față de trăirile, experiențele, cunoștințele, valorile, ideile, opiniile și opțiunile celorlalți.
Art. I.3. Psihologii nu se vor angaja public în prejudicierea imaginii celorlalți și nu vor manifesta inechitate pe criterii de cultură, naționalitate, etnie, rasă, religie, sex, orientare sexuală și nici nu se angajează în remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnității celorlalți.
Protejarea confidențialității:
Art. VI.2. Divulgarea, de către psihologi, a unor informații care le-au fost încredințate sau de care au luat cunoștință în virtutea profesiei, este interzisă, excepție făcând situațiile prevăzute de lege.
Se întâmplă ca evenimentele negative, minore, să fie privite ca adevărate catastrofe împotriva cărora nu mai există nicio soluție. Tot ce este negativ sau mai dificil în viața individului este amplificat, în comparație cu tot ceea ce este bun. În aceste condiții, nu noi suntem cei care gândim, ci depresia preia controlul și ”gândește” în locul nostru. Să nu-i permitem asta!
