Șofer român beat la volan provoacă un accident mortal în apropierea Romei

Un șofer român în vârstă de 43 de ani este grav rănit după ce a provocat în seara zilei de duminică, 28 aprilie, un accident rutier în urma căruia un bărbat italian de 72 de ani și-a pierdut viața. Tragedia s-a petrecut pe via Ostiense, în dreptul localității Ostia Antica din apropierea Romei. Bărbatul român era sub influența băuturilor alcoolice.

Victima accidentului este Roberto Ribeca, un exponent important al Partidului Democrat local, scrie Il Messaggero.

Șoferul român era la volanul unei camionete Ducato când s-a ciocnit frontal cu autoturismul Fiat Punto condus de Roberto Ribeca. Impactul puternic nu i-a dat nicio șansă de supraviețuire italianului, acesta și-a pierdut viața în urma rănilor suferite.

Bărbatul român a fost transportat de urgență la Spitalul Grassi din Ostia. Supus testului de alcoolemie acesta a rezultat pozitiv. A fost denunțat pentru omor stradal și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Roberto Ribeca, exponent al PD, victima unui accident rutier provocat de un șofer român. Foto: Il Messaggero
Distribuie acest articol