Șofer român din Italia resuscitat după un accident. S-a simțit rău la volan și a intrat cu mașina într-un zid

Un tânăr cetățean român, în vârstă de 34 de ani, se află internat în stare gravă la spital după ce s-a simțit rău la volan și a scăpat mașina de sub control, izbindu-se astfel de un zid.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 21:30 de miercuri, 2 iunie 2021, într-un sens giratoriu de pe via Nazionale, în localitatea Costa Volpino din provincia Bergamo, în Lombardia.

Potrivit publicației locale L’Eco di Bergamo, conaționalul nostru a pierdut controlul volanului când a intrat în sensul giratoriu după ce a început să se simtă rău.

Mașina condusă de acesta a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un zid de pe marginea drumului.

Imagine de la locul accidentului. Foto: www.ecodibergamo.it

Rănile suferite de șoferul român în urma impactului cu zidul nu au fost grave, fiindcă circula cu viteză moderată, dar starea de rău prin care a trecut înainte de accident l-a lăsat inconștient în schimb.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Niște trecători au sunat imediat la 112 pentru a solicita ajutor medical, iar la fața locului au intervenit paramedicii cu o ambulanță, precum și un medic, care a constatat imediat că bărbatul român se afla într-o stare gravă și a demarat procedurile de resuscitare.

Odată stabilizat, personalul medical a fost nevoit apoi să solicite intervenția unui elicopter pentru a transporta pacientul cu cod roșu de urgență la Spitalul Civil din Brescia.

Din primele informații reiese că tânărul de 34 de ani se află internat în stare gravă și la această oră și medicii se mențin rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

Distribuie acest articol